Negoiță îl presează iar pe Badea:** „Dacă voi fi eu majoritar, rezolv toate datoriile!” Greva jucătorilor, pusă în cârca șefului CA: „Eu mi-am plătit partea de salarii”

Acționarul dinamovist Ionuț Negoiță pune din nou presiune pe „colegul” Nicolae Badea. Omul de afaceri nu a renunțat la intenția de a cumpăra pachetul de acțiuni al lui Dragoș Săvulescu, dar dorește să se stabilească întâi cine își va asuma respnsabilitățile în cadrul clubului. Negoiță spune că va plăti toate datoriile în cazul în care puterea îi va fi cedată lui și susține că nu se simte responsabil de anunțata grevă a jucătorilor nemulțumiți de neplata salariilor, intenție anunțată în exclusivitate în ProSportul de marți.

„Am ajuns la un acord cu domnul Badea, care este conștient că trebuie să facem ceva pentru a scoate clubul din impas. Situația se acutizează și trebuie să luăm măsuri. O persoană va prelua pachetul majoritar de acțiuni, iar cealaltă va deveni acționar minoritar. Datoriile vor fi preluate de majoritar, iar cel cu mai puține acțiuni va avea o misiune mai ușoară. Cineva cu nume și prenume își va asuma responsabilitatea pentru situația clubului și va exista un sistem de conducere modern. Sper ca în perioada următoare să se rezolve și problema cu salariile restante, partea mea de treabă am făcut-o. Până la noi ordine, domnul Badea este majoritar. Dacă dânsul va spune că își asumă acest statut, atunci eu sunt dispus să îl las să facă el ce vrea la club, eu îmi voi face datoria în continuare. Dacă voi avea eu controlul, aș schimba 80 la sută din ceea ce există acum la club„, a spus Negoiță la DigiSport.

Negoiță s-a arătat împotriva plecării golgheterului George Țucudean la Standard Liege, unde este cerut de Mircea Rednic:

„Dacă ar fi după mine, nu l-am vinde pe Țucudean, dar 1,2 milioane de euro ar fi un preț bun în condițiile actuale. Nu am ajuns la niciun acord cu nimeni pentru 800.000 de euro”.

Publicat: 29 01. 2013, 16:38
Actualizat: 29 01. 2013, 16:41