Negoiță, mulțumit de jucătorii săi: „Nu mă aștept la minuni, dar cred că vom avea o creștere lentă în consistență a echipei”
- STEAUA – DINAMO la episodul 154 în total, 130 în Liga I. Egalitate perfectă. 54 de victorii Steaua, 46 de rezultate de egalitate și 54 de victorii roș-albii
- Steaua era favorită la pariuri, cote între 1.40 și 1.50, în timp ce victoria lui Dinamo era cotată între 6.40 și 9.00
Dinamo a ratat de puțin prima victorie în fața marii rivale de la Steaua, după șase eșecuri consecutive. Cei mai mulți oameni din fotbalul românesc apreciau că vom asista la cel mai dezechilibrat derby din istorie, însă jucătorii lui Flavius Stoican au ținut să contrazică toate declarațiile dinaintea partidei și au fost aproape de a da lovitura în Ghencea.
Ionuț Negoiță spune că egalul din Ghencea este socotit ca o victorie pentru echipa sa care a dat dovadă de o dăruire exemplară. El crede că vor mai exista fluctuații de rezultate la Dinamo, dar cel mai important este faptul că tinerii vor căpata experință de la meci la meci.
„Pentru noi egalul din Ghencea este ca o victorie. Cel mai important este faptul că jocul a fost foarte bun. Putem avea rezultate surprinzător de bune, dar și rezultate mai slabe. Nu mă aștept la minuni, dar cred că vom avea o creștere lentă în consistență a echipei.” a spus Ionuț Negoiță la Sport.ro.
Acționarul majoritar al „câinilor” se bucură pentru faptul că trei jucători de la Dinamo au fost selecționați pentru partida cu Argentina. Printre aceștia se află și Steliano Filip, jucător care s-a impus în ultima vreme pe postul de fundaș stânga la Dinamo și care a fost convocat de Pițurcă în locul lui Latovlevici.
„Mă bucur că trei jucători de la noi au fost convocați la națională pentru amicalul cu Argentina. Selecționerul răspunde pentru selecția pe care o face, nu vreau să comentez mai mult.
Avem destul de mulți tineri talentați. Mă bucur că un jucător de 19 ani ca Steliano Filip, care joacă aproape meci de meci, este convocat și la națională. Îmi doresc să ajungem cât mai repede la o maturitate fotbalistică.” a mai spus finanțatorul „câinilor”.
Chiar dacă greșelile comise de Cioinac în partida cu Viitorul au dus la înfrângerea echipei sale, Negoiță are în continuare încredere în jucătorul transferat în această iarnă.
„Cioinac este un jucător bun, a vrut să facă mai mult și a avut ghinion. Și presiunea publicului și-a pus amprenta asupra sa.” a mai precizat Negoiță.
Steaua a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susținut, pe teren propriu, în compania celor de la Dinamo, în derbyul etapei a XXI-a a Ligii 1. Pentru Steaua a marcat Claudiu Keșeru ’89, iar pentru Dinamo a înscris Dragoș Grigore ’57 (penalty).