Negoiță spune: „I-am prezentat lui Alexe ofertele!”. Atacantul știe altceva: „Doar m-a salutat, nu am vorbit despre oferte”
Alexe a marcat și în amicalul lui Dinamo cu Oldham (2-2) și speră că aceasta a fost ultima sa reușită în tricoul „câinilor”. Atacantul și-a exprimat și după acest meci dorința aproape disperată de a pleca din Ștefan cel Mare în această vară.
„Este un moment favorabil pentru mine, de aceea mi-aș dori foarte mult să plec acum. Nu știu care este viitoarea mea destinație, știu doar că am oferte. Sper să gîăsesc înțelegere din partea conducerii. Nu știu dacă Brendan Rodgers m-a remarcat, dar mi-ar plăcea să joc în Anglia, chiar dacă nivelul este mult mai ridicat. Am ajuns la o vârstă și vreau să mă realizez ca fotbalist, mai ales pentru familia mea, care s-a luptat să mă vadă aici”, a spus Alexe pentru Look TV.
Atacantul dinamovist a părut surprins atunci când a fost informat de reporterii ProSport în legătură cu o declarație a șefului Ionuț Negoiță. Boss-ul din Ștefan cel Mare a afirmat în fața jurnaliștilor că i-a prezentat ofertele lui Alexe, dar acesta nu știa de fapt nimic: „Domnul Negoiță doar m-a salutat, nu am vorbit despre nicio ofertă”.