Neicuțescu, debordant după remiza cu Poli Iași: „O să vedeți că terminăm în primele 3!” Critică strategia lui Adi Mihalcea

iJucatorii dinamovisti se bucura dupa ce Deian Sorescu a inscris in meciul de fotbal dintre Dinamo si CSM Politehnica Iasi, din etapa 9 a play-off-ului Ligii 1 Casa Pariurilor, disputat pe stadionul Dinamo din Bucuresti, duminica, 12 iulie 2020.© FOTO:Octavian Cocolos/Sport Pictures
Vezi galeria foto - 9 poze

Dinamo – Poli Iași 1-1! Roș-albii nu reușesc să lege două victorii și rămân în zona retrogradării după remiza cu echipa lui Mircea Rednic. Mihai Neicuțescu nu își face griji și anunță că Dinamo nu doar că se va salva de la retrogradare, dar se va clasa pe podiumul play-out-ului.

Andrei Cristea a marcat din penalty și le-a refuzat dinamoviștilor a doua victorie la rând. Dinamo rămâne sub linia salvării, dar speranțele sunt mari în Ștefan cel Mare.

Neicuțescu, debordant după remiza cu Poli Iași: „O să vedeți că terminăm în primele 3!”

„Am încercat, nu vreau să comentez faza golului. Nu vreau să vorbesc aiurea. Am avut ocazia aia, se lovește mingea de spatele lui, rămâne la el…

Ca atitudine suntem pe drumul bun, dar mai avem de lucrat ca joc. Nu avem încredere la finalizare, am impresia că uneori ne lăsăm dominași.

Noi facem tot posibilul să urcăm în clasament. Sperăm să legăm două victorii, cred că vom urca mult mai mult în clasament.

Fanii ne sunt aproape, nu reușim să le mulțumim în teren, au fost la Săftica, ne-au încurajat. Noi suntem fotbaliști, suntem făcuți pentru presiune, nu ar trebuie să ne plângem de asta. O să scoatem la capăt. O să vedeți că o să terminam în primele trei, cel puțin”, a declarat Neicuțescu după meci.

Arbitrajul lui Chivulete a fost criticat de oficialii lui Poli Iași. „Rugăm un oficial al NBA să se pronunțe asupra fazei din care gazdele au deschis scorul. La fotbal știm deja că nu se impunea fault”, este un mesaj postat în pauza meciului cu Dinamo pe pagina de Facebook a lui Poli Iași.

Dinamo: Straton – Sorescu, Puljic, M. Popescu, Skovajsa – Mihaiu, Răuță, Mrzljak, Fabbrini – Neicuțescu, Montini

Rezerve: Șt. Fara – Sin, I. Șerban, D. Popa, A. Bani, R. Moldoveanu, Kostrna, Lazăr, R. Grigore.
Antrenor: Adrian Mihalcea

Poli Iași: T. Axinte – Cabral, Fomba, Frăsinescu, S. Șerban – O. Mihalache, Passaglia – R. Grădinaru, Platini, Horșia – Luckassen
Rezerve: Târnovanu, Klimavicius, Popadiuc, Omoh, Breeveld, De Iriondo, A. Cristea, Chacana, Agape
Antrenor: Mircea Rednic

Stadion: Dinamo, București
Arbitru: Andrei Chivulete / Asistenți: Mircea Grigoriu, Andrei Constantinescu

Publicat: 12 07. 2020, 20:13
Actualizat: 12 07. 2020, 20:15