Neil Lennon, uluit de ce a găsit în România, le-a spus totul celor de la BBC! Cum l-a impresionat Dan Șucu

Neil Lennon le-a oferit un interviu celor de la BBC în care a dezvăluit că a fost impresionat de Dan Șucu și de ce a găsit în România.

Noul antrenor al celor de la Rapid a vorbit la superlativ de noua sa echipă și de fotbalul românesc, într-un interviu acordat în Marea Britanie. Antrenorul care a cucerit cinci titluri cu Celtic a venit în România deoarece a simțit că aici poate lucra la un nivel mai ridicat.

Neil Lennon, prima impresie despre fotbalul românesc: „Potențialul e uriaș”

Dan Șucu a decis să mizeze din nou pe un antrenor străin, după demiterea italianului Cristiano Bergodi. Neil Lennon a devenit cel mai bine plătit antrenor din istoria Superligii, chiar dacă nu a mai antrenat din octombrie 2022. Ultima experiență a nord-irlandezului a fost la Omonia Nicosia, în Cipru.

Tehnicianul giuleștenilor a acordat un interviu în care a vorbit despre prima impresie de la venirea în România. Neil Lennon a fost impresionat de Dan Șucu și de ce a găsit la Rapid. El a precizat că fotbalul românesc este în creștere, cu antrenori de top și potențial uriaș de dezvoltare.

„Am fost impresionat de ce a avut de zis patronul de la Rapid. Am fost la București, am văzut facilitățile și infrastructura. E un club în mare creștere. Tot fotbalul românesc e în creștere, naționala e la EURO. Infrastructura progresează, antrenorii sunt buni și există competiție între ei.

Pe hârtie, poate te gândești că nu e așa. Dar, în practică, potențialul e uriaș în România. Am realizat multe în Scoția, acum e șansa mea să-mi lărgesc orizonturile. Mi-a plăcut perioada petrecută în Cipru și sper să-mi placă în România”, a declarat Neil Lennon, pentru BBC.

Deși a avut mai multe oferte din Scoția vara trecută, Neil Lennon a spus pas și a așteptat o ofertă tentantă unde putea lucra la cel mai înalt nivel.

„Am avut oferte din Scoția vara trecută, dar le-am refuzat pentru că nu erau ce îmi trebuia mie. Am simțit că pot lucra la un nivel mai ridicat. Rapid e o opțiune mult mai bună. În aprilie, am avut o scurtă conversație cu Aberdeen, dar doar atât. Și cu Hibernian a fost o scurtă discuție, nimic mai mult”, a mai spus antrenorul de la Rapid, potrivit gsp.ro.

Dan Șucu, all-in pentru primul său titlu la Rapid

Acționarul majoritar de la Rapid e dispus să crească considerabil bugetul pentru a aduce primul trofeu în Giulești după o pauză de 21 de ani. După un început promițător de campionat, Rapid a încheiat sezonul regulat pe locul secund, dar ce a urmat în play-off nu putea fi preconizat nici de cei mai mari pesimiști. Gruparea giuleșteană a bifat 8 eșecuri în 10 partide și a ieșit din lupta la titlu, ba mai mult, a încheiat sezonul pe locul 6, ultimul din play-off.

Urmează o campanie de transferuri în care Dan Șucu a spus că va pune la bătaie chiar și 10 milioane de euro pentru a reclădi echipa, sub comanda nord-irlandezului Neil Lennon.

 

Publicat: 08 06. 2024, 17:28