Fostul portar al echipei Pandurii, Ibrahim Dossey, și-a revenit din coma profundă care a durat aproximativ două luni și nu mai este conectat la aparate. Fotbalistul care a fost victima unui accident auto pe data de 13 septembrie și a fost operat apoi pe creier, a mișcat de mai multe ori o mână în cele câteva săptămâni cât a fost în comă, soția sa anunțând de fiecare dată medicii despre aceste modificări ale stării lui de sănătate. Deși nu i se dădea nici o șansă, de câteva zile fotbalistul nu mai este conectat la aparate, respiră singur dar nu este încă suficient de puternic pentru a mișca și a se hrăni singur. Asistentul medical al echipei Pandurii, Florin Rasoveanu, care a fost azi la Spitalul Universitar din București pentru a se interesa de starea sănătății lui Dossey a precizat că sunt șanse de recuperare a fotbalistului dar e nevoie de multă răbdare:
„Acum o lună a mișcat degetele dar nu credea nimeni că va reveni din comă. După encefalograme medicii și-au dat seama că poate să-și revină. Sunt șanse acum să miște și partea dreaptă. Nu mai e conectat la aparate dar trebuie avută multă răbdare, trebuie să aibă voință, cred că are nevoie de sprijin din partea tuturor cunoștințelor de acum înainte. Dacă până acum nu avut nevoie de bani și numai de ajutor divin, acum va fi nevoie de bani pentru fizioterapie și recuperare, masaj și tot ce se impune în astfel de situații. El nu s-a mișcat atâta timp și deja are dureri și când mișcă o mână. Oricum din ce am văzut eu azi am avut un șoc că a slăbit foarte mult dar o surpriză plăcută e că se mișcă, deci trăiește. S-a resorbit hematomul de pe creier și de o săptămână a fost mutat de la terapie intensivă.”
Rasoveanu a mai precizat că a fost impresionat și de soția fotbalistului Ioana care a stat zi și noapte în spital: „24 de ore pe zi stătea acolo pentru două minute cât îi era permis să-l vadă. Ea a crezut mereu că va putea reveni. A avut încredere că își revine, cred că numai ea și Dumnezeu a crezut că poate să mai iasă din comă pentru că medicii nu mai credeau.”
Contactată telefonic, Ioana Dossey, care se află tot la spital, a precizat că a avut încredere că soțul ei va reveni și că le mulțumește mult medicilor care l-au îngrijit:
„Cred că nu e adevărat ceea ce se spune despre medici, ei au făcut totul să-l salveze și acum îmi dau seama cât de mult a contat orice s-a făcut aici. Le mulțumesc tuturor de la cel mai simplu angajat până la medicii de la acest spital. Îi mulțumesc și domnului președinte Condescu de la Pandurii pentru că e alături de noi. Pandurii nu e o echipă mare dar cred că are o conducere bună.” Președintele Marin Condescu a precizat că dorește să-l transfere pe Ibrahim Dossey la spitalul Elias pentru a putea să se recupereze mai bine după perioada cât a fost în comă.
Monalisa Popescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER