Neplătit de 3 luni, Stăncioiu le dă cu tifla șefilor: „E mai important traiul bun de la CFR decât fotbalul”

Eduard Stăncioiu mai are trei ani de contract cu CFR, unde
câștigă în jur de 120.000 de euro pe an. Goalkeeper-ul clujenilor
susține că vrea să-și respecte înțelegerea, în primul rând din
considerente financiare, deși, susține acesta, nu duce lipsă de
oferte.

Am contract cu CFR-ul și se pare că voi rămâne în
continuare aici. Am primit oferte de la alte cluburi, chiar și din
străinătate, dar nu imi convin. Cei de la club mi-au spus să mă
prezint la antrenamente. Mă afectează situația pentru că e greu să
te pregătești la maxim știind că nu ai șanse să intri în teren,
dar, totuși, mai important decât fotbalul este viața și traiul pe
care îl duci și nu cred că e bine să renunți la una, pentru
alta.

Psihic sunt tare, nimic nu mă poate deranja și nimic și nimeni nu
mă poate lua de pe drumul meu, orice ar face orice ar zice, la
psihic nu cred că este cineva mai tare ca mine„, și-a
început tirada Stăncioiu.

Cu toate acestea, portarul susține că le va ține pumnii strânși
colegilor, pentru a lua titlul în sezonul viitor. Stăncioiu
consideră o problemă faptul că niciunul dintre cei cinci noi veniți
la club nu a câștigat vreun trofeu. Totodată, fotbalistul spune că
noul antrenor nici măcar nu l-a văzut față în față, pentru a se
edifica asupra calităților sale.

Îmi doresc ca CFR-ul să mai câștige trofee pentru că eu
sunt sub contract cu ei și m-ar bucura foarte mult lucrul ăsta,
sincer, față de alții eu sunt sincer, și chiar aș vrea lucrul ăsta.
Am prieteni foarte buni la echipa, înca țin la echipa asta foarte
mult. Eu sunt un tip care își dorește foarte mult să câștige
trofee. Am primit si oferte din strainatate, dar în anumite țări
unde nu aș face deocamdată o deplasare atât de lungă. Este adevărat
că nu mi-am luat banii de trei luni, dar nu este nicio
problemă.

E destul timp să-i primesc. Nu am cu ce să-l conving pe noul
antrenor pentru că nici nu m-a văzut la culoare. Referitor la Liga
1, la prima impresie Rapidul s-a întărit foarte bine, cu antrenor
tînăr și de mare perspectivă, cu jucători care au demonstrat că au
valoare, fără trofee într-adevăr, asta e o problema, dar și CFR a
făcut niște mișcări care sper că o să aducă echipa pe un drum
bun„, a încheiat acesta.

Publicat: 16 06. 2011, 14:59
Actualizat: 16 06. 2011, 16:28