Neplătiți, dar cu „primele” la zi. Porumboiu: „S-au respectat ca fotbaliști. Diferența dintre Steaua și Vaslui nu e atât de mare”

Steaua pierde surprinzător în fața greviștilor de la Vaslui (0-1) și își ia adio de la recordul de meciuri consecutive fără eșec (Sparta Praga rămâne singura echipă neînvinsa în Europa). Temwanjera a dat lovitura pentru Vaslui, care continuă lupta pentru Europa, deși problemele financiare nu au ocolit echipa din Moldova. Adrian Porumboiu a declarat după meci că vasluienii s-au respectat ca fotbaliști și că își vor primi primele promise.

„Mai mult decât frumos. S-au respectat ca fotbaliști. Victoria este una care aparține jucătorilor. Nu sunt singurii jucători neplătiți, dar își vor primi prima promisă. Au jucat mult, mult peste Steaua. Victoria este a jucătorilor, dar mai ales a celor care i-au adunat, iar unul este Dragoș Iftime. Dacă nu făceau scenetele alea de prost gust pe care le-au făcut înaintea meciului, cred că era mult mai frumos. Eu cred că diferența de valoare dintre Steaua și Vaslui nu este atât de mare. Mâine va fi o nouă zi și toată lumea poate să spere. Clubul nu a fost niciodată părăsit. Sunt ferm convins că lucrurile se vor rezolva”, a declarat Porumboiu la Digi Sport.

Steaua a fost învinsă vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), de FC Vaslui, într-un meci din etapa a XXVII-a a Ligii I, primul eșec al grupării bucureștene în campionat, după aprilie 2013.

Jucătorii vasluieni s-au impus în partida cu Steaua în contextul în care au sosit la București cu câteva ore înaintea partidei.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Temwanjera, în minutul 85, cu un șut din șapte metri la colțul scurt, după o pasă a lui Antal de pe partea dreaptă.

Steaua: Niță – Prepeliță, Varela, Gardoș, Pîrvulescu (Latovlevici ’46) – Pintilii, Stanciu (Răduț ’64) – Keșeru, Chipciu (Grădinaru ’46), Tănase – Piovaccari. Antrenor: Laurențiu Reghecampf.

FC Vaslui: Cerniauskas – Gilmerson (Prahici ’90), Balaur, Ortiz, Mușat – Madson, Razzotti – Antal, Abelairas (Buziuc ’90+2), Viveiros – Temwanjera (Pătulea ’90+1). Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Cartonaș galbene: Tănase ’30, Gardoș ’60, Piovaccari ’63, Răduț ’69 / Temwanjera ‘6, Abelairas ’55, Cerniauskas ’90+1

Arbitri: Andrei Chivulete (central) – Miclos Nagy, Alexandru Cerei (asistenți) – Florin Miron, Sorin Antonie (adiționali) – Daniel Demetrescu (rezervă)
Observatori: Aron Huzu, Paul Mincu

La meci au asistat 3.154 de spectatori.

Cu aproximativ o oră înainte de startul jocului, nocturna de la stadionul din Bulevardul Ghencea s-a stins pentru scurt timp. Meciul a început cu 10 minute întârziere, jucătorii vasluieni intrând mai târziu pe teren în semn de protest față de restanțele financiare. Jucătorii steliști Cristian Tănase, Florin Gardoș și Federico Piovaccari vor fi suspundați pentru meciul următor, cu FC Viitorul, pentru cumul de cartonașe galbene.

Publicat: 11 04. 2014, 22:54
Actualizat: 11 04. 2014, 22:55