Fotbaliștii din Regie s-au săturat să își aștepte banii. „Studenții” au refuzat marți să se antreneze și nu vor renunța la grevă până nu își vor primi salariile restante.
La mai bine de șapte luni de când nu au mai primit niciun ban de la Vasile Șiman, jucătorii Sportului au hotărât că e momentul să își ceară drepturile financiare cu forța. După ce Postolache și Cazan și-au depus memorii la LPF de mai mult timp, iar Tiberiu Bălan a refuzat să facă vineri deplasarea la Bistrița, „studenții” au protestat în grup. Fotbaliștii s-au prezentat dis-de-dimineață la stadion pentru programul obișnuit, dar, după o discuție cu Florin Tene și Gabi Popescu, au anunțat că nu vor ieși la antrenament și au plecat imediat acasă. „În ritmul ăsta nu rezistăm până în aprilie”, a dezvăluit unul dintre „studenți”.
Șiman: „Vor plăti!”
În replică, în loc să încerce rezolvarea problemei, Vasile Șiman a trecut la amenințări: „Știu că nu s-au antrenat, dar nu e nicio problemă. Vor plăti!”. Totuși, întâmplarea este doar începutul, pentru că „studenții” sunt hotărâți să nu se mai antreneze și să nu joace peste cinci zile cu Gaz Metan Mediaș, în campionat.
„Sunt probleme cu banii, dar eu sunt convins că se vor rezolva. Sunt dezamăgit”, Vasile Șiman, patron Sportul Studențesc
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER