Pe 10 octombrie, s-a împlinit un secol, plus 11 ani, de la nașterea celui căruia Aradul și UTA îi datorează enorm. Francisc Neuman e omul care a avut curajul, în primăvara lui 1945, să-și urmeze visul de a crea cea mai puternică echipă din România.
Coregrafie spectaculoasă la 110 ani de la nașterea baronului Neuman!
Suporterii de azi ai „Bătrânei Doamne” și-au onorat „părintele” în meciul UTA – FC U Craiova, 1-0.
Galeria arădeană a afișat o coregrafie superbă cu chipul tânăr al baronului și un mesaj: „Ai înnobilat un întreg Arad, i-ai dat viață și culoare, spiritul ți-e veșnic, amintirea nemuritoare!“.
Ca efectul să fie mai special, „ultrașii” au aprins torțe și fumigene, câteva secunde mai târziu, arbitrul Cătălin Popa oprind partida până s-a restabilit vizibilitatea.
Încărcătura emoțională a fost cu atât mai mare cu cât momentul a fost savurat de nepoții lui Francisc Neuman, de la tribuna oficială a arenei arădene. Charles de Vegvar și sora sa, Jacqueline, au fost aplaudați la scenă deschisă și, la rândul lor, ridicați în picioare au mulțumit ducând mâna la inimă.
Jacqueline locuiește în SUA, la New York, dar pe Charles viața l-a purtat în orașul bunicului său. Aici a cunoscut-o pe Aniela, care i-a devenit soție, cei doi urmând să se stabilească la Arad.
Aici, Charles învață să iubească fotbalul. La începutul săptămânii a fost și invitatul primarului Călin Bibarț pentru a vedea de aproape statuia lui Francisc Neuman, plasată la tribuna a II-a, acolo de unde a „zâmbit” pentru primul succes al favoriților de la revenirea acasă.
„E primul meci al UTA-ei la care particip, a fost o atmosferă incredibilă. Mi-a plăcut foarte mult pasiunea arătată de ultrași la care a participat și întregul stadion, plin de energie pe toată durata meciului. Am avut oportunitatea să învăț mai multe despre echipă și ce a însemnat bunicul meu pentru oraș și club după ce am ajuns în România. Am vorbit cu mulți oameni, care mi-au spus foarte multe lucruri.
Din păcate, bunicul meu a murit când eu eram destul de mic, nu am avut ocazia să vorbesc cu el despre UTA și Arad. Am văzut statuia la inaugurare și părerea mea e că artistul a făcut o treabă foarte bună, arată foarte bine statuia și pentru familia noastră acest lucru este o mare onoare.
În măsura timpului disponibil voi mai asista și la alte partidei a UTA-ei”, ne-a mărturisit Charles de Vegvar.
Dacă nepotul nobilului baron, îmbrăcat și el la patru ace, nu a spus nimic despre plasarea statuii bunicului său la tribuna a II-a și nu la loc de cinste la Tribuna I „Coco Dumitrescu”, galeria arădeană nu a uitat să-l taxeze pe primarul orașului pentru alegerea făcută și naugurarea făcută într-un crunt anonimat.
„Aceleași derapaje pline de prost gust, administrație locală școlită cu vaca la păscut” – a fost bannerul destinat în special lui Călin Bibarț. Dar, suporterii din peluză și-au arătat susținerea și față de un tânăr arbitru asistent, fan al UTA-ei, care se luptă cu boală extrem de gravă: „Vrem să ridici iarăși fanionul, suntem alături de tine, Paul!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER