Nepotul marelui Ilie Balaci a semnat cu Universitatea Craiova! Atanas Trică, prezentat oficial
Universitatea Craiova l-a pierdut pe cel mai talentat tânăr jucător român, Octavian Popescu (18 ani), care a ajuns la FCSB, dar l-a adus în curte pe nepotul celui mai celebru şi mai valoros fotbalist din istoria Ştiinţei. Nepotul marelui Ilie Balaci şi fiul lui Eugen Trică şi al Lorenei Balaci, Atanas Trică, a semnat un contract cu gruparea din Bănie.
El a avut parte chiar de de un clip de prezentare, la primul antrenament în Bănie, el pregătindu-se deocamdată cu echipa a doua a clubului, sub comanda antrenorului Mugur Guşatu. Atanas Trică are 16 ani şi este foarte înalt, are 1.91 metri, şi nu este mijlocaş, precum bunicul şi tatăl său, el evoluând ca vârf de atac. Până acum, Atanas Trică a fost legitimat la Daco-Getica Bucureşti, club la care mama sa, Lorena, este manager.
„Atanas Trică, nepotul marelui Ilie Balaci și-a îndeplinit visul: acela de a juca în alb-albastrul Științei. Atacantul în vârstă de doar 16 ani, cu o înălțime de 1,91 m., s-a reunit astăzi alături de echipa a doua. Mult succes, Atanas!”, a fost mesajul clubului din Bănie la prezentarea lui Atanas Trică.
Atanas se va antrena cu prima echipă a Craiovei!
Acesta se va antrena şi cu prima echipă a Universităţii Craiova. Atanas Trică nu a scăpat ocazia de a se fotografia cu Alex Mitriţă, dar modelul său dintre jucătorii Universităţii este Elvir Koljic, de la care intenţionează să înveţe cât mai multe, după ce bosniacul se va reface complet după grava accidentare suferită în toamnă şi va reveni la antrenamentele Craiovei.
Din căsătoria cu Eugen Trică, Lorena Balaci are doi fii, pe Atanas şi pe Hristu Trică (21 ani), acesta alegând o carieră în cinematografie, el interpretând un rol în serialul „Profu’”, difuzat de ProTV. Tatăl lui Hristu şi Atanas, Eugen Trică, a fost până anul trecut antrenorul lui FCU Craiova, rivala locală a Universităţii Craiova. Cealaltă fiică a lui Ilie Balaci, Liana, este căsătorită cu fostul tenismen Adrian Ungur, cei doi având o fetiţă, Eveline.
Ilie Balaci, cel mai valoros fotbalist din istoria Universităţii Craiova şi considerat unul dintre cei mai buni fotbalişti români, s-a stins din viaţă pe 21 octombrie 2018.