Așa cum ProSport v-a anunțat în exclusivitate, primarul Chiajnei, Mircea Minea, a găsit o portiță mai puțin legală pentru a scăpa de datoriile pe care clubul Concordia le avea la foștii săi jucători.
Concret, Comisia le-a dat dreptate fotbaliștilor, astfel că, dacă în termen de 48 de ore oficialii ilfoveni nu vor plăti datoriile riscă să fie depunctați.
Mircea Minea i-a „convocat” pe jucători la sediul clubului și a ales să le facă plata pe loc, în plasă fiind prins fundașul stânga al Petrolului, Guilherme. Dacă ceilalți au refuzat să primească banii restanți „în mână”, transmițându-le oficialilor Chiajnei că așteaptă viramentul bancar, apărătorul „lupilor” nu a fost la fel de inspirat. Acesta a primit suma restantă,dar la un alt curs decât cel oficial: 4,1 lei/euro (cursul de schimb este de aproape 4,4).
„Da, este adevarat, am primit 12.500 de euro „în mână”. Primarul m-a chemat și mi-a dat banii, nu știu dacă am făcut bine. Vă rog să vorbiți cu avocatul meu„, a declarat fundașul stânga pentru ProSport.
Contactat de reporterii ziarului nostru, Dan Idiță, avocatul lui Guilherme, a dat mai multe detalii despre evenimentele întâmplate.
„Tot ce pot eu să vă spun în ceea ce-l privește pe Guilherme este că a câștigat un process contradictoriu cu Chiajna, instanța dispunând obligarea clubului pârât la plata sumei de 12.5000 de euro către jucător. În situația lui Guilherme au mai fost și alți șase jucători, care au câștigat litigiile cu Concodria .
În ce privește modalitatea efectuării plătii, catre o parte din jucători – și mă refer la Bratu, Fillip, Mamele și Guilherme – am fost imformat că au fost invitați la sediul clubului pentru a li se plăti cash sumele dispuse de către instanța de judecată. Tututor le-am spus să nu se prezinte personal pentru a ridica banii cash și să solicite virarea lor în cont.
Cu Guilherme am avut două discuții în acest sens, în cursul zilei de ieri, în care l-am sfătuit ca suma de bani să-i fie virată în cont; a fost decizia lui de a se prezenta la sediul clubului pentru a ridica banii cash. Nu cunosc ce acte a semnat și la ce curs a primit banii, iar dacă lucrurile nu sunt în regulă, să suporte consecințele. Cei de la Chiajna știau în ce cont trebuie să le vireze jucătorilor banii, pentru că toți acești jucători au avut contract până în vară cu Concordia și au primit salariile prin virament bancar„, a declarat avocatul fundașului.
Chiajna: „Totul e legal”
De partea cealaltă, clubul ilfovean, prin vocea avocatului său, a garantat că formația de Liga 1 nu încalcă legea plătindu-și jucătorii cash și a explicat că toți fotbaliștii vor fi puși să semneze ce sume încasează, urmând ca actele să intre în contabilitatea firmei.
„Nu este adevărat că există probleme cu plata datoriilor restante către jucătorii respectivi. Conducerea a invitat la sediul clubului toți jucătorii pentru a-și primi banii respectivi. Rețineți: fiecare fotbalist va semna și semnează pentru banii primiți. Actele respective vor intra în contabilitate, iar noi le vom depune și la Comisii, pentru a face dovada plăților. În rest, nu vreau să mai fac niciun comentariu în legătură cu alte aspecte pe care le sugerează partea adversă„, a declarat pentru ProSport Dragoș Baltă, avocatul Concordiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER