UPDATE: Gigi Mulțescu a confirmat în conferința de presă susținută astăzi că au existat unele tensiuni. „Au fost unele neînțelegeri pentru că eu am permis jucătorilor să se antreneze alături de echipă, iar în presă au apărut că vrem să-i transferăm. Au fost niște discuții, mai mult nu pot comenta”, a declarat tehnicianul dinamovist.
Gigi Mulțescu i-a permis atacantului să se antreneze cu Dinamo, însă Anghelache nu a fost de acord De ieri, Curelea nu s-a mai prezentat sub comanda lui Mulțescu
Înfrângerea de la Timișoara a tulburat apele în „Ștefan cel Mare”. Șefii au fost deranjați de exprimarea echipei pe Bega, iar a doua zi după meci au început micile înțepături între conducere și staff-ul tehnic. Mulțescu a dat vina pe acțiunile de marketing care au avut loc înainte de meci, iar Negoiță și Anghelache au fost prompți: „Antrenorul și-a dat acordul, astfel de ședințe vor mai avea loc și pe viitor, este un segment important pentru noi”. Un alt punct la care cele două părți nu au fost pe aceeași lungime de undă este cel al transferurilor. Mulțescu a mai cerut întăriri, doi sau trei jucători, însă acționarul principal a răspuns, din nou, pe o altă limbă. „Vom mai duce un jucător, atât, avem un lot echilibrat, eventuale transferuri vor mai fi în iarnă”. Un alt episod tensionat s-a desfășurat miercuri, atunci când, la sediul clubului, a avut loc o ședință în trei, Negoiță – Anghelache – Mulțescu. Președintele executiv a luat cuvântul și i-a reproșat antrenorului faptul că le-a permis lui Costin Curelea și Vlad Munteanu să se antreneze cu echipa fără a anunța în prealabil conducerea. Spiritele s-au liniștit, cei trei și-au strâns mâna la despărțire, însă un rezultat negativ în meciul cu SC Vaslui poate readuce noi discuții în „Groapă”.
Schimbă tactica
Nemulțumit de jocul de la Timișoara, Gigi Mulțescu se gândește să schimbe radical echipa. Intenționează să înceapă cu un nou sistem: din 4-1-4-1, „câinii” vor trece pe 4-2-3-1. Primul „11″ pe care tehnicianul l-a rodat în această săptămână este și el cu totul altul față de cel etalat pe Bega. În poartă va apărea Bălgrădean, iar Fai va fi titularizat în dreapta liniei de fund. Elton va începe din primul minut, lângă Rus, la închidere. Matei va reveni în banda dreaptă, iar alături de decar, în spatele vârfului – surpriză, Pape Ndaw, vor mai fi Curtean (stânga) și Joel Thomas în centru.
Dinamo testează în aceste zile trei jucători: Ramon Alonso, belgianul Akwasi Oduro și azerul Faysal Sheyasteh. Primii sunt fundași stânga iar ultimul mijlocaș central
Cine va fi căpitan? Rus sau Grigore?
Accidentarea lui Srdjan Luchin, care va sta pe tușă aproximativ o lună, a făcut ca banderola de căpitan a „câinilor” să rămână din nou fără stăpân. În meciul cu Vaslui doi fotbaliști sunt favoriți pentru a prelua „funcția” de căpitan: Laurențiu Rus și Dragoș Grigore. Mulțescu va discuta cu jucătorii, iar în ziua meciului va hotărî pe mâna cărui fotbalist va sta banderola de căpitan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER