Nervi mulți, fotbal deloc!** Pandurii 0 – Steaua ZERO
Echipa din Ghencea n-a avut nicio ocazie clară de gol în
fața unui adversar aflat pe loc retrogradabil.
Roș-albaștrii nu au reușit să treacă de Pandurii, echipă care
chiar a dominat mare parte din joc. Cîrțu a obținut ce a vrut un
egal alb, 0-0, care îi aduce un punct important pentru situația în
care se află echipa sa.
Cu Tănase și Emeghara, titulari, Steaua are misiune clară de la
patron: să spulbere tot.
Aseară, în calea trupei din Ghencea a stat un adversar care nu
bătuse pe nimeni în 2010, dar care l-a readus la conducere pe Sorin
Cîrțu, cel care le-a oferit gorjenilor anul trecut singura victorie
contra roș-albaștrilor în Liga 1.
Superstițios, „Sorinaccio” l-a băgat din primul minut pe autorul
succesului de atunci, Tiago Tremonti, care a lipsit tot turul din
cauza unei accidentări și care nu prindea primul unsprezece pe
vremea lui Ciobotariu. Și tactica lui a dat roade, Steaua fiind
departe de echipa ucigătoare anunțată de Gigi Becali. Un șut de la
20 de metri al lui Nicoliță în minutul 5 și câteva atacuri
poziționale încheiate cu centrări inofensive au fost tot ce-au
reușit elevii lui Stoichiță într-o primă repriză în care Pandurii
au așteptat disciplinați o jumătate de oră, fără să riște. Apoi
gazdele au început să-și croiască drum spre poarta lui Tătărușanu,
inspirat la șutul lui Nalați din minutul 30 și norocos la cel al
lui Nalați, care de la 16 metri a trimis pe lângă stâlpul din
stânga portarului stelist în minutul 42.
Ovidiu
Petre a fost eliminat meritat
Stoichiță nu a schimbat nimic la pauză, dar a făcut-o la 9 minute
de la reluare. Toja a intrat mijlocaș central, Bănel a fost trecut
de pe stânga pe dreapta în locul înlocuitului Szekely, inexistent
în prima repriză, iar Tănase, șters și el până atunci, a fost mutat
pe stânga. Însă singura rotiță care a funcționat la mijloc, Ovidiu
Petre, i-a dat peste cap planurile tehnicianului stelist, primind
direct cartonașul roșu după o intrare cu talpa sus pe piciorul lui
Rusu.
Și dacă oaspeții n-au legat un atac mai cursiv în efectiv complet,
cu atât mai puțin le-a ieșit jocul în 10. Kapetanos a rămas izolat
între fundașii olteni, restul echipei apărând un rezultat de care
Pandurii se pot declara mai degrabă nemulțumiți.