Neschimbat!** Gigi: „Nu mă mai interesează fotbalul, dar sper la titlu dacă Dinamo pierde cu Poli Iași!”

Deși, la prima vedere, cele două săptămâni petrecute în arest păreau să-l fi schimbat pe Gigi Becali, acesta a trecut rapid peste șoc. Patronul Stelei spune că nu îl mai interesează fotbalul, dar recunoaște că o victorie a Iașiului în partida de mâine cu Dinamo l-ar face să spere din nou la titlu.

"Am văzut două meciuri cât eram în arest. Dar să știți că, atunci când ești acolo, nu te mai interesează. Nici fotbal, nici bani, nimic. Nu m-am uitat cu un ochi neutru pentru că acolo este, într-un fel, averea mea, munca mea.

Aveam voie două ore pe săptămână să mă uit, dar am făcut cerere și mi-a fost aprobată. M-am uitat cu cei trei colegi de cameră la meciul în care am făcut 1-1 (n.r. Steaua – Farul), ce să îmi mai spună. Nu m-a interesat și nici nu mă mai interesează deocamdată.  Eu acolo eram un fel de animal între patru pereți.

A venit domnul Argăseală, i-am spus că nu mă interesează. L-am trecut pe lista de vizitatori doar ca să vorbesc cu el, nu despre Steaua. 

După ce am văzut că nu mai avem șanse la titlu, nu mă mai interesează dacă termin pe 3, 5 sau 6. Bine, vreau să ajungem într-o cupă europeană. Dacă Iașiul o bate pe Dinamo, iar sper la titlu", a spus Becali la gsptv.

Publicat: 17 04. 2009, 23:45
Actualizat: 17 04. 2009, 23:50