Conducerea Stelei a încercat să-l coopteze pe Mihaiță Neșu în staff, dar fostul fundaș din Ghencea a refuzat, pe motiv că nu mai are răbdare să facă munca de analist video.
Primul care a încercat să-l reintroducă pe Mihaiță Neșu în fotbal a fost bunul său prieten, George Ogăraru. În momentul în care a semnat cu „U” Cluj, fostul jucător al lui Ajax i-a propus postul de analist video. După o vreme, Neșu s-a văzut însă nevoit să renunțe, din cauza problemelor medicale cu care se confruntă.
În această perioadă, Neșu a venit în București pentru un tratament pe care trebuie să-l urmeze timp de două luni. Cazarea și costurile pentru tratament sunt suportate de patronul Stelei. Printre altele, Neșu a avut o întâlnire cu oficialii Stelei, care i-au făcut o propunere pentru a intra în staff, dar le-a transmis că nu se simte în stare.
„A fost Mihai Neșu la noi, el a venit în București pentru un tratament pentru două luni. Noi am discutat despre cooptarea lui, dar ne-a spus că și George Ogăraru l-a rugat, dar nu mai are răbdare, pentru că are problemele pe care le are. Este cazat vizavi de stadion, iar domnul Becali s-a oferit să-i plătească acest tratament”, a declarat Valeriu Argăseală la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER