Neșu, „ars”** cu 150.000 de euro!
Gigi Becali are deja un renume în rândul fotbaliștilor
în ceea ce privește modul în care înțelege să nu-și onoreze
promisiunile financiare.
Sunt de notorietate declarațiile făcute de Mihăiță Neșu după
plecarea de la Steaua. „Nu mi-am primit încă prima pentru
calificarea în Liga Campionilor. L-am și sunat pe domnul Argăseală,
am trimis și o scrisoare la club în care am trecut toate meciurile
pe care le-am jucat în această campanie, dar nu am primit răspuns.
Nu-mi vreau decât banii pentru care am muncit la Steaua!”, spunea
la momentul respectiv Neșu (foto). La rândul lor, Lovin, Goian și
chiar și fostul căpitan, Mirel Rădoi, au pretins după despărțirea
de Steaua că nu li s-au achitat la zi drepturile financiare. Neșu a
acuzat la momentul respectiv că nu încasase cei 150.000 de euro
promiși de Gigi Becali ca primă pentru calificarea în grupele
Champions League.
6 jucători au încasat în 2008
prima pentru ultima calificare a Stelei în Champions League, restul
fiind plătiți, conform lui Gigi Becali, în funcție de minutele
jucate