Neubert face lumină în cazul aventurii arabe a lui Reghecampf. Dezvăluiri din interior: „Atunci s-a terminat totul! Arabii abia așteptau să scape de noi”

Jumătate de an a durat aventura arabă a lui Laurențiu Reghecampf și a staffului său în Arabia Saudită. Rezultatele slabe obținute de Al Hilal i-au determinat pe șeici să îi demită, însă Thomas Neubert, fostul preparator fizic de la Steaua și Al Hilal, are o altă variantă.

Celebru pentru metodele sale de pregătire, germanul este convins că decizia de a aduce un alt antrenor la echipă a fost luată încă de la finalul anului trecut, după finala Ligii Campionilor Asiei, pierdută dramatic cu australienii de la Sydney Wanderers. Indiferent de rezultatele ulterioare, Reghe ar fi fost vânat și ar fi împărtășit, mai devreme sau mai târziu, aceeași soartă.

După finala cu Sydney Wanderers, nouă jucători au plecat la Cupa Golfului, nici nu am putut vorbi cu ei. După ce am pierdut finala, totul s-a terminat. Ei abia așteptau să ne dea afară. Am avut un presentiment și i-am spus și lui Reghe: chiar dacă vom câștiga în continuare or să ne dea afară”, a spus Neubert, care este extrem de dezamăgit și de atitudinea noului antrenor de la Al Hilal, Ciprian Panait. „Panait a spus despre mine că sunt incompetent. Nu e corect, pentru că l-am învățat atât de multe eu și Ovidiu (n.r.Kurti, kinetoterapeutul din stafful lui Reghecampf)!„, a explicat Neubert, într-un interviu pentru DigiSport.

Deși multe voci susțin că tehnicienii care aleg calea zonei Golfului o fac doar din rațiuni financiare, urmând a pregăti „cămile”, Neubert e de cu totul altă părere. Neamțul crede că la progresul fotbalului din acea zonă a contribuit foarte mult și concurența acerbă, mai multe formații având valori apropiate.

Am fost surprins, fotbalul de acolo este la un nivel bun. Dacă vrei să compari campionatul de aici cu cel de acolo, acolo este mai bun. Sunt mai multe echipe care pot câștiga campionatul, mai multe echipe care au jucători foarte buni. Aici, de exemplu, este Steaua, apoi nu mai urmează nimic. Acolo ai 5-6 echipe care pot câștiga titlul, acolo și ultimele echipe au jucători foarte puternici și trebuie să le iei în serios„, a mai spus Neubert.

Rugat să facă o comparație între nivelul din Liga 1 și cel din Arabia Saudită, germanul a explicat că o asemenea cerere este foarte grea, însă consideră că Steaua s-ar lupta la titlu dacă ar evolua alături de Al Nasr, Al Hilal și Al Ittihad.

E greu să compari, dar ei joacă un fotbal mai rapid, dintr-o atingere. Au jucători foarte rapizi. Steaua cu siguranță ar fi în top 3, pentru că și Steaua este o echipă foarte puternică„, a conchis „Tommy”.

Publicat: 28 02. 2015, 18:47
Actualizat: 28 02. 2015, 18:48