„New Dinamo” prinde contur!** „Câinii” l-au luat pe fiul lui Francisc Vaștag! UITE SUPER echipa de tineri a lui Dinamo
Dinamo a operat mai multe transferuri în această iarnă, iar majoritatea noilor veniți sunt jucători sub 20 de ani, care vor asigura viitorul echipei din „Ștefan cel Mare”. Ultimul sosit este internaționalul U17, Andrei Vaștag (foto, în stânga), aflat în probe cu satelitul Dinamo II.
„Ca orice copil de vârsta lui este fericit că a ajuns în curtea lui Dinamo”, a declarat pentru ProSport, Francisc Vaștag, imediat după ce fiul său, Andrei (17 ani), s-a alăturat lotului cu care Dinamo II a plecat ieri în Antalya. Fostul triplu campion mondial la box amator a adăugat că fiul său a fost urmărit de oficialii din „Ștefan cel Mare” în mai multe meciuri pe care acesta le-a jucat în tur la Săgeata Năvodari, acolo unde fusese împrumutat de LPS Banatul.
„Are multe calități”
Acest lucru a fost confirmat pentru ProSport și de coordonatorul centrului de copii și juniori de la Dinamo, Ion Moldovan: „Andrei este titular într-o echipă care se bate la promovarea în primul eșalon și asta spune multe despre calitățile lui”. Transferul lui Vaștag, ce poate juca și fundaș și mijlocaș, a completat șirul de achiziții juvenile pe care le-a făcut echipa din „Groapă” în ultimele șase luni. În „Ștefan cel Mare” au mai ajuns Mărkuș și Florean de la FC Bihor (ambii 19 ani), portarul Andrei Radu de la juniorii Stelei (14 ani), dar și Geo Mișu și Darius Buia (ambii 17 ani), veniți în vară.
Kone nu s-a întors încă
Deși trebuia să revină în România pe 1 februarie, Djakaridja Kone nu ajunsese până aseară, din cauza condițiilor meteo care au perturbat serios rutele de zbor. Mijlocașul, care a participat la Cupa Africii pe Națiuni alături de naționala Burkinei Faso, ar fi trebuit inițial să facă o escală la Istanbul, indiferent dacă alegea să vină mai întâi în București, ori să meargă direct în Antalya, dar traficul din acest aeroport a fost serios afectat de ninsorile masive.