Nica, ce-ai văzut?** Steaua – FC Brașov 1-0! Gol Rusescu dintr-un penalty inexistent

Asistentul din Ploiești a intervenit decisiv acordând eronat un penalty pntru Steaua, iar roș-albaștrii au bătut Brașovul la limită, 1-0

Pe 6 martie, anul acesta, Brașovul îngenunchea Steaua chiar în Ghencea, scor 3-0, și provoca demiterea lui Marius Lăcătuș. La finalul partidei, la îndemnul lui MM, steliștii au îngenunchiat la propriu în fața fanilor, cerându-le iertare pentru evoluția penibilă. Aseară, pe Național Arena, Steaua a învins cu 1-0 și și-a luat o mică revanșă.

Cu un 4-3-3 forțat de împrejurări, Steaua a început meciul în forță. În minutul 2, Rusescu a trimis alături o lovitură de cap, după o centrare bună de pe dreapta a lui Mihai Costea. Nouă minute mai târziu, același Rusescu inițiază un slalom prin apărarea brașovenilor, dar mingea trimisă de el lovește doar plasa laterală. Apoi, jocul se stinge. Steaua construiește greu, frații Costea încearcă multe, dar reușesc puține, iar publicul, unul numeros în raport cu gerul de afară, își pierde răbdarea.

CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI LIVE TEXT STEAUA-FC BRAȘOV

În tot acest timp, ardelenii închid ordonat culoarele spre poarta proprie, iar Șumudică primește o cascadă de înjurături din partea galeriei steliste, care nu uită necazul provocat de tehnician la începutul sezonului cu Astra, când roș-albaștrii u cedat cu 2-1. Apoi, dincolo de jumătatea primei părți, în minutul 27, Felgueiras scoate cu un reflex lovitura de cap a lui Geraldo, pentru ca în minutul 32, Florin Costea să tragă de la 20 de metri puțin alături. Oaspeții scot capul în miutul 40, când Cristescu, găsit singur în careu la opt metri de poartă, trage incredil peste. Mijloașul Brașovului își pune mâinile în cap, iar lui Șumudică i se mai albesc încă 10 fire de păr.

Mihai Costea, provoacă un nou scandal
Momentul primei părți se petrece în minutul 43, când centralul Deaconu acordă lovitură de la11 metri la indicația eronată a tușierului Nica la un duel între Mihai Costea și Felgueiras. Micul Costea vrea să bată el, dar, după o ceartă cu Bicfalvi și Rusescu, cedează în favoarea ultimului. 1-0, dar Mihai Costea nu se bucură. Stan îl ceartă, iar la pauză olteanu a fost schimbat cu Nikolici.

Tătărușanu, providențial
Repriza a doua începe cu Brașovul în atac. Moutinho (min. 5) înșiră trei steliști pe drum, dar când ajunge singur cu Tătărușanu se pierde cu firea și nu obține mai mult de un corner. Steaua dă replica imediat și ratează șansa desprinderii în două rânduri, în minutele 54 și 57, prin Florin Costea și Rusescu. În minutul 66, Florin e schimbat cu Tibi Bălan, moment ideal pentru fanii Stelie să-l fluiere copios. Tătărușanu iese și el la rampă în minutul 68, când îi refuză egalarea lui Marian Cristescu, care trimisese balonul elegant, spre vinclu din 14 metri. Apoi, în minutul 76, Nikolici ratează incredibil, singur cu Felgueiras, la capătul uneia dintre puținele faze de atac legate ale Stelei.

Șumudică a vrut să scoată echipa de pe teren

Finalul nu a fost deloc unul liniștit. În minutul 81, Șumudică protestează vehement cerând penalty la o pătrundere a lui Buga, iar Deaconu îl trimite în tribună. Tehnicianul refuză să plece de pe bancă și cheamă echipa la marginea terenului. După 2 minute, la insistențele jucătorilor, Șumudică pleacă la vestiare și jocul se reia. Bandan ratează și el singur cu portarul după o pasă de geniu a lui Emeghara (86), iar meciul se termină cu victoria scurtă a Stelei: 1-0. Urmează două încercări de foc pentru Ilie Stan și compania: desplasările de la Schalke (1 decembrie, în Europa League) și Dinamo (5 decembrie, în Liga 1).

STEAUA: Tătărușanu – Emeghara, Geraldo, Iliev, Latovlevici – Bicfalvi, Bourceanu, Brandan – M. Costea, Rusescu, Fl. Costea

Rezerve: Stanca, Martinovic, Galamaz, Tibi Bălan, Năstăsie, Roșu, Nikolic

FC BRAȘOV: Felguieras – Raul Ciupe, Machado, Cristian Munteanu, Di Stefano – Paez, Viveiros, Bruno Madeira, Cristescu, Chipciu – Moutinho

Rezerve: Marc, Velayos, Majernik, Hadnagy, Cristi Ionescu, Florin Stângă, Buga


Publicat: 26 11. 2011, 19:22
Actualizat: 27 11. 2011, 19:47