Nici Budescu nu e ușă de biserică: „Făcea probleme mai mari decât Alibec! L-am dat afară din antrenament și l-am trimis acasă”. Dezvăluiri despre vedeta FCSB-ului
Denis Alibec a creat un scandal monstru la FCSB în momentul în care a aruncat pe jos banderola de căpitan, iar incidentul de la meciul cu FC Voluntari e întors pe toate fețele de specialiștii din fotbalul românesc. Unele voci discută despre greșelile atacantului, altele despre situația lui Nicolae Dică, iar Valeriu Răchită a oferit un exemplu din trecutul unui alt fotbalist important al vicecampioanei, Constantin Budescu.
Răchită l-a antrenat pe Budescu la Petrolul și a dezvăluit că playmaker-ul vicecampioanei făcea probleme mult mai mari decât Alibec. Chiar dacă a ajuns până în punctul în care l-a dat afară din antrenament pe Budescu, fostul fundaș susține că e de datoria antrenorului să găsească soluții în astfel de situații: „Eu l-am avut jucător pe Budescu. El, la 20-21 de ani, făcea probleme de două ori mai mult decât Alibec, dar pe toate le-am rezolvat în vestiar sau pe terenul de antrenament. L-am dat afară din antrenament, l-am trimis acasă din cantonament, dar găseam soluții atunci”, a spus Răchită, la Digi Sport.