„Nici în vară nu mai transferăm”

Pare liniștit, fiind greu de stabilit dacă este doar o poză sau dacă aceasta e cu adevărat starea de spirit a lui Gigi Becali în vremuri în care e mai strâmtorat ca oricând. Problemele patronului au devenit și problemele Stelei, despre care aflăm că o așteaptă cinci ani fără transferuri!

Noul Cod Penal vă ajută în dosarul „Valiza”. Mai aveți emoții cu acest proces?
Eu liniștit nu sunt nici acum, pentru că nu a fost strămutat cazul de la Cluj. Acolo, rea-voința pleacă de la Paszkany. Nu știu ce să zic, pentru că au analizat până la nouă seara cererea de strămutare. A fost ciudat că au stat atât. S-o fi dat un telefon de la președinte la Înalta Curte de Casație…
 

De partea cui credeți că e președintele Băsescu în acest caz?
De partea mea sigur nu e, iar la DNA nu se face nimic fără aprobare de sus. Băsescu mi-a spus la un moment dat că pot să merg la el oricând, dar acum, dacă mă duc, probabil că mă iau ăia de la SPP la bătaie. Dar am demnitatea mea. Nu cerșesc dreptate la mine în țară.
 

De unde credeți că vi se trag problemele de acum?
Cred că mi se trag de la răutate, invidie și dușmănia mea cu Paszkany. Dar o să vedeți ce se va întâmpla și cu el! Sunt în țara asta patrioți care nu acceptă măgăriile astea și nu țin nici cu Băsescu și nici cu Paszkany.

De unde vin problemele dumneavoastră cu Arpad Pasz­kany?

Eu am stat lângă Paszkany la CFR – Steaua acum câțiva ani. Nu are o aură umană. Adică ne uităm noi unii la alții, vedem un gest, ceva. El nu. Se vede că e malefic. Că nu are sentimente. După primul meci de acolo cu CFR-ul, pe mine m-au oprit oamenii pe stradă și m-am urcat pe capota de la mașină. Atunci am văzut la el cea mai mare invidie. Adică, la el în oraș, eu eram rege? Prost nu e Paszkany, dar n-are suflet.

Vă referiți la plângerea îna­intată la FRF cu privire la declarațiile date de Bilica și Boudarene, care au lăsat de înțeles că CFR ar fi încercat să aranjeze meciul cu Universitatea? Vă așteptați ca DNA să deschidă o anchetă și în acest caz?
Hai, mă lăsați? DNA înseamnă CFR, înseamnă Cluj, înseamnă Paszkany!

Mai cumpărați pe cineva sau nu mai aveți bani de trans­feruri?
Păi, am luat 6 milioane pe Mirel, tre” să mai iau 3,5 din televizări. Credeți că am bani? Dar nu mai dau din banii familiei mele. Uite cum stă treaba: eu în cinci ani lichidez tot! În momentul de față, asta e hotărârea mea. Afaceri, tot lichidez! Banii ăștia care intră îi iau eu pentru familia mea, că am băgat 40 de milioane de euro în Steaua până acum.


Și Steaua?

Nu mai fac nimic la Steaua, dar o țin. Peste cinci ani o să mai am doar familia, Steaua și palatul. În ordinea asta. Lichidez toate afacerile, ca să stau liniștit. Iar pentru finanțarea Stelei închei contracte cu societăți de afară ca să plătească salariile jucătorilor și să ia ei și profitul.

De ce ați face asta?
Ca să nu mai plătesc impozit unei țări care îmi vrea răul.

În vară mai cumpărați vreun jucător?

Nimic! Voi nu înțelegeți că m-am săturat? Am încercat cu ăia, cu străini, și-așa mai departe. Nu! Eu o să vin cu copiii mei. Să-i cresc în spiritul meu. Le-am dat prime mai mari, o să mă duc la jucătorii de la a doua echipă o dată pe săptămână și o să vorbesc cu ei. Să-i cresc ca războinici. Vreau să ajungă să joace ca ăia de aseară (n.r. – referire la meciul Real Madrid – Liverpool). Nu mai cumpăr nici la vară și nici cinci ani de acum înainte. S-a terminat cu transferurile la Steaua!


„Rădoi nu o să mai joace la Steaua. El nu e un fotbalist talentat, așa că nu o să fie longeviv în fotbal. Va fi însă antrenor la Steaua” – Gigi Becali, patron Steaua

„Ah, meciul ăla cu Dinamo… Și acum mă gândesc la el. Trebuia să-l câștig și l-aș fi câștigat, dar m-am lăsat eu prostit de alții. M-au „plimbat” și am pierdut” – Gigi Becali, patron Steaua

„După ce am fost „Ursul” și „Războinicul Luminii”, acum încerc să fiu „Șarpele cel Înțelept”, iar când o să devin „Porumbelul Blând” nu o să mă mai vedeți pe la televiziuni” – Gigi Becali, patron Steaua


„Nu-l cunosc pe Yesilova! A fost o dată la palat și m-am pupat cu el, deci n-am nimic cu turcii. Acum n-am voie să spun că în Postul Paștelui o bat pe Galata? În Ramadan și turcii pot să spună la fel” – Gigi Becali, patron Steaua

„Mircea Sandu a știut mereu ce să facă. Dacă era altul în locul lui, era acum multimilionar, însă în vremuri în care unii luau ca lupii, el a mers ca pisica. Puțin, câte puțin…” – Gigi Becali, patron Steaua

„Hagi nu a avut ofertă de la Galatasaray. A auzit că vor alt antrenor și s-a dus și el la Istanbul ca să-l vadă suporterii și să preseze să-l pună pe el. Doar de suporteri e iubit acolo” – Gigi Becali, patron Steaua

 

„Giovanni și-a stricat numele!”

Despre vărul său, Giovanni Becali (foto), patronul din Ghencea spune că nu va mai avea același succes ca impresar pe viitor, pentru că multe din cluburile din fotbalul vestic se feresc să mai lucreze cu el.


Cum îl vedeți pe Giovanni Becali în dosarul „Transferurile”?

N-au ce să-i facă, pentru că ce a făcut a făcut pe acte. Dar e răutate! Adică, DNA le cere celor de la Dinamo să se constituie parte civilă, parte vătămată, da” îl fac penal pe Borcea? De ce? Pentru că n-a vrut să fie parte vătămată? Adică vine DNA-ul și spune cât trebuia să coste jucătorii, că știe DNA-ul.

De ce nu mai face transferuri de răsunet ca altădată?
E și pentru că nu mai sunt jucători de valoare în țară, dar și-a închis și porțile, că a dus mulți jucători care au dat chix. Acum nu mai are decât două sau trei cluburi unde are intrare. Inter, Juventus… Țin minte, la Valencia, când am fost și a aflat patronul că mă cheamă Becali, s-a uitat urât. Că ei sunt supărați de la transferurile alea, cu Gabi Popescu, Sabin Ilie și Dennis Șerban.

Și e bine că a procedat așa?
Un lucru să fie clar: jucătorii ăia s-au vândut pe banii ăia că și-a pus Giovanni numele la mijloc. Era normal să profite. Cu Sabin Ilie, de exemplu, le-a zis ălora de la Valencia că are unu” mai bun decât Ilie Adrian. Ă‚ia, șocați: „Cum, mai bun decât «Cobra»!?”. Și au dat cât au dat pe el, iar după două antrenamente erau îngroziți. Și așa și-a stricat numele.

 

Publicat: 27 02. 2009, 08:24
Actualizat: 27 02. 2009, 09:38