Nici legea nu-l mai sperie pe Gigi Becali: „Și ce dacă? Fac și trei luni de pușcărie”. De unde a pornit totul
Codruț Baciu, observator la vot în Voluntari, a postat pe pagina sa de Facebook o întâmplare care îl are ca subiect pe Gigi Becali. Potrivit informațiilor, patronul FCSB a mers la secția de votare să vadă care este prezența la vot. Supărat pe faptul că oamenii nu vin, Becali ar fi amenințat că va vota de mai multe ori și că nu îl interesează dacă va fi din nou închis.
Gigi Becali are o poziție fermă în privința „Referendumului pentru Familie”. Sâmbătă i-a obligat pe jucătorii FCSB-ului să meargă la vot, iar duminică a recidivat. Conform unei postări publice, omul cu banii de la FCSB, care în trecut a reprezentat România la Bruxelles ca europarlamentar și a condus Partidul Noua Dreaptă, s-ar fi dus la secția de votare de la Voluntari și a amenințat că va vota de mai multe ori.
„Nea Gigi tocmai ne-a făcut o scurtă vizită din nou. A băgat capul pe ușa secției și a întrebat dacă e prezență. Apoi a facut o glumiță că votează iară. «N-aveți voie», l-a atenționat plină de zel o domnișoară de la Antena 3. «Și ce dacă? Fac trei luni de pușcărie și votez din nou și din nou„, a scris Codruț Baciu pe contul său de Facebook.