Nici măcar Chivu nu s-a bucurat de așa ceva!** Italienii i-au găsit lui Chiricheș cea mai tare poreclă de la „Maradona din Carpați” încoace
Vlad Chiricheș este jucătorul român despre care se vorbește cel mai mult la această oră. Aproape în fiecare zi, stelistul face obiectul unor materiale găzduite de publicațiile din Occident.
Astăzi, site-ul calciomercato.com face o amplă prezentare a fundașului. Italienii au făcut o trecere prin cele mai importante momente ale vieții lui Chiricheș și i-au legat destinul de Steaua încă de la cea mai frumoasă perioadă a fotbalului românesc:
„Sezonul 1985-1986 a marcat o creștere în fotbalulul modern, Steaua a sărbătorit sub ochii Europe, care încă era împărțită de Cortina de Fier. Steaua a fost prima echipă din Europa de Este care a câștigat Cupa Campionilor Europeni. De la acel triumf, Vlad Chiricheș – care s-a născut 3 ani mai târziu și care joacă astăzi la „viteziștii”, a ajuns pe lista riguroasei Barcelona, care și-a manifestat interesul de a-l cumpăra”, scriu cei de la calciomercato.com. Italienii i-au găsit rapid și o poreclă, „Gardianul din Carpați”
Sursa citată aduce aminte și „Ardealul Cluj”, școala de fotbal la care s-a format, dar și despre perioada petrecută la Benfica – de unde a fost nevoit să plece – revenire în România, la Curtea de Argeș, perioada Pandurii și trasferul la Steaua.
Jurnaliștii din „Cizmă” avertizează însă că cei care doresc să-l transfere trebuie să se grăbească, deoarece Chiricheș crește de la o zi la alta:
„Atenție, trebuie să vă mișcați rapid în Ianurarie. Prețul de start este de 5 milioane de euro, dar participarea la o licitație ar putea deveni sângeroasă”, mai scrie calciomercato.com