„Nici nu știau cine e. Acum îl consideră cel mai bun”. A intrat în istorie, iar cota i s-a triplat de când e la Steaua
La 30 de ani, Lukasz Szukala trăiește apogeul carierei. Cota lui de piață a ajuns la 2,5 milioane de euro, conform site-ului transfermarkt.de, adică de 10 ori față de cât a dat Steaua pe el în 2012. În vara respectivă, Gigi Becali a preferat să renunțe la Geraldo, considerat unul dintre cei mai buni fundași ai Stelei la acea vreme și să-l achiziționeze de la Petrolul pe polonez pentru doar 250.000 de euro. „Szukala e peste Geraldo. Bine, eu nu-l cunosc prea bine pe băiat, dar așa am auzit. Timpul va demonstra cine a făcut o afacere mai bună”, spunea Becali, imediat după anunțarea transferului.
Nu mi-a fost frică niciodată pe teren. Mi-am pierdut trei dinți, mi-am spart nasul de patru ori, am cicatrici pe frunte, iar pe obraz am un semn de la câinele meu care m-a mușcat când aveam cinci ani
Lukasz Szukala, fundaș Steaua
„Szukala a fost adus în națională la presiunea mass-media”
Szukala se descurcă de minune și la naționala Poloniei, unde recent a învins Germania, campioana mondială, cu 2-0. A debutat pentru prima reprezentativă a acestei țări anul trecut, în amicalul cu Danemarca (scor 3-2), când stelistul a fost integralist.
Jurnalistul polonez, Maciej Kaliszuk, a declarat pentru www.prosport.ro: „Am făcut un interviu cu Szukala în urmă cu nouă ani, pe când juca la under 21. Apoi, timp de șase ani, a dispărut, n-a mai apărut nimic de el în Polonia. Fundașul Stelei a fost adus anul trecut la națională după presiunea mediatică. În presă se scria constant că „uite, avem un polonez care joacă titular la Steaua și nimeni nu-i acordă o șansă”. Naționala suferea la capitolul fundași centrali. Fostul selecționer, Formalik, nu avea de gând să-l cheme. Nici măcar n-a venit el să-l vadă la București, l-a trimis pe unul dintre secunzii lui să-l urmărească pe Szukala într-un meci, cred, cu Dinamo București, din campionat. Acum, Lukasz e titular în formația lui Nawalka și există interes pentru el, dar nu ca și cum ar fi vreo vedetă. La un moment dat, Polonia avea patru jucători cărora noi le spunem vulpi, pentru că se folosesc de națională pentru a beneficia de anumite privilegii. Nici nu erau născuți în Polonia, nici nu vorbeau limba noastră, doar că aveau descedență poloneză, așa cum a fost cazul lui Obraniak care vorbește franceză. Szukala a fost adoptat repede, pentru că el s-a născut aici și chiar dacă de la șase ani a plecat cu părinții lui în Germania, el vorbește poloneză. Desigur, mai face greșeli, mai folosește un cuvânt în germană, altul în engleză atunci când nu știe, dar nu e derajant”.
Szukala îi datorează Stelei accesiunea din ultimii doi ani
Golanski: „Szukala și Glik alcătuiesc cel mai bun cuplu de fundași din Polonia”
Un alt polonez, de această dată mult mai cunoscut nouă românilor, e Pawel Golanski, fostul fundaș dreapta al Stelei care acum joacă la Korona Kielce. „Nu-l știam pe Szukala decât din România, de când jucam acolo. Cred că el era la Bistrița. Adevărul e că polonezi nici nu știau de el, iar acum îl consideră unul dintre cei mai buni fundași ai naționalei. Și eu cred că el și Glik alcătuiesc cel mai bun cuplu de fundași centrali din Polonia. Szukala a jucat bine și cu Germania, mă bucur pentru el că e titular”, a spus Golanski pentru www.prosport.ro.
Are grijă de imaginea lui
La Steaua, Lukasz Szukala e deja la al treilea sezon. Cei care îl cunosc spun că își va prelungi contractul scadent în vara viitoare, dacă nu va primi vreo ofertă de la o echipă care să-l mențină în anturajul echipei naționale. Reghecampf îl așteaptă la Al Hilal, unde banii șeicilor atrag mulți fotbaliști. Însă e posibil, ca Szukala să zică pas. Steliștii spun că polonezul se simte foarte bine în România și are foarte mare grijă de imaginea sa. Pe facebook și-a fidelizat fanii datorită premiilor pe care le oferă și pozelor „insider”pe care le postează. La un moment dat, avea chiar o persoană care se ocupa exclusiv de contul său de facebook. Szukala simte că e pe culmea succesului și nu e dornic să coboare prea curând. Nici măcar pentru banii arabilor.
Tatăl meu a jucat fotbal, dar la amatori. Când eu și fratele meu eram mici, el ne antrena. Fratele meu era mai talentat, dar la nouă ani și-a scos ochiul cu un băț cu care se juca, astfel că visul lui de a ajunge fotbalist s-a spulberat
Lukasz Szukala, fundaș Steaua
INFO Polonia ocupă primul loc în grupa ei din preliminariile pentru Euro 2016, cu două victorii. Din grupă mai fac parte: Germania, Irlanda, Scoția, Georgia și Gibraltar
Polonia a reușit o victorie istorică sâmbătă, învingând cu 2-0 Germania. Golurile au fost reușite de Milik (51) și Mila (88).