UPDATE, ORA 16.50 Noul jucător al CFR-ului, Viorel Nicoară, s-a declarat entuziasmat de faptul că a ajuns în Gruia. „Sunt fericit că am semnat cu CFR. Este cea mai mare realizare a carierei mele. Voi lupta în cantonament pentru un tricou de titular, vreau să îi iau fața lui Culio. Dacă el va fi mai bun, va juca„, a spus Nicoară pentru www.prosport.ro.
Campioana României a perfectat azi al doilea transfer al iernii.
Potrivit site-ului oficial al clubului din Gruia, www.cfr1907.ro, mijlocașul stânga Viorel Nicoară (23 de ani) a semnat pe cinci sezoane cu echipa lui Paszkany.
„Noua achiziție a echipei CFR 1907 Cluj se numește Nicoară Viorel, care a activat până în prezent la Victoria Brănești. El a semnat pe 5 ani cu gruparea feroviară, urmând să plece cu echipa în cantonamentul din Antalya. Pe această cale îi urăm bun venit și sperăm să cucerim un nou titlu de campioană împreună”, menționează sursa citată.
În vârstă de 23 de ani, Viorel Nicoară s-a format la clubul Unirea Urziceni, dar nu a apucat să evolueze pentru prima echipă a formației ialomițene.
CFR a mai semnat în această iarnă cu Vasile Maftei, iar portarul Mihai Mincă este cu un pas în Gruia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER