Nicolae Dică, pregătit să revină! Refuză Dinamo, dar ar accepta oferta venită din partea unei rivale a FCSB: „Normal că îmi doresc”

Nicolae Dică este în căutarea unui nou contract, după despărțirea de FCSB, acolo unde a trăit cea mai intensă experiență din cariera sa de pe banca tehnică. În acest moment, fostul decar din Ghencea ar accepta orice variantă din Liga 1 Betano, mai puțin Dinamo, rivala tradițională. 

Dică nu e pretențios șusține că ar accepta orice ofertă, inclusiv o propunere venită din partea CFR-ului, echipă de la care a plecat Toni Conceicao: „Eu vreau să antrenez în Liga 1, normal că îmi doresc să o antrenez. În afară de Dinamo, că nu am cum să antrenez Dinamo, îmi doresc să antrenez orice echipă. Mă văd la orice echipă din Liga 1, în afară de Dinamo. Eu aș vrea să văd un CFR mai ofensiv, pentru că are în lot jucători de calitate de la mijlocul terenului în sus. CFR poate mult mai mult decât a arătat până acum”, a declarat tehnicianul, la Telekom Sport. 

Omul care a reușit o primăvară europeană și locul secund în campionat cu FCSB nu a dus lipsă de oferte, după ce a fost dat afară de la FCSB. Totuși, Dică a preferat să facă un pas în spate după perioada agitată de la echipa finanțată de Gigi Becali: „Au fost discuții și cu echipe din Liga 1, și cu echipe din liga a doua. Îmi doresc să antrenez, dar asta nu înseamnă că voi merge oriunde. Cu siguranță că mi-aș dori ca la un moment dat să antrenez la Viitorul, pentru că îmi place tot ce se întâmplă acolo”, declara „Nick” în urmă cu o lună.

 

Publicat: 18 02. 2019, 20:30
Actualizat: 18 02. 2019, 20:31