Nicolae Negrilă, singurul care a contribuit la cele patru titluri ale Universității Craiova: „Sunt multe piedici, dar putem lua campionatul şi aşa!” | EXCLUSIV

Nicolae Negrilă, singurul care a contribuit la cele patru titluri ale Universității Craiova: „Sunt multe piedici, dar putem lua campionatul şi aşa!” | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eroul calificării Ştiinei în semifinalele Cupei UEFA din 1983, prin golul din meciul cu Kaiserslautern, Nicolae Negrilă este singurul care a contribuit la toate cele 4 titluri câştigate de Universitatea Craiova. În 1974, la 20 de ani, a debutat la echipa mare a Ştiinţei chiar în meciul decisiv pentru prima încoronare, în ultima etapă, în acel 0-0 de la Ploieşti.

În campionatele cucerite în 1980 şi din 1981, „Negoro” a fost jucător de bază, pe postul său consacrat, de fundaş dreapta. În 1991, alături de Fane Cioacă, a fost secund al lui Sorin Cârţu la echipa care a cucerit eventul.

Nicolae Negrilă consideră că Universitatea Craiova poate câștigă titlul, indiferent de piedici

Acum, Nicolae Negrilă, care a împlinit recent 66 de ani, este scouter la Universitatea Craiova şi are încredere că echipa va fi din nou campioană, după 29 de ani, deşi consideră că alb-albaştrii au de înfruntat multe piedici.

„90 la sută, am încredere că vom câştiga! Văd că unii joacă, alţii nu joacă, unii se dau că au nu ştiu ce… Să se joace pe teren! Oricum, dacă batem CFR-ul, suntem campioni. Echipa era pregătită, dar ne-au cam scos din ritm cu această pauză, sunt 2 săptămâni fără meci. Eu merg totuşi pe băieţi, avem o şansă mare, sunt concentraţi, ştiu şi ei că pot face istorie. Eu zic că e bine şi dacă facem egal cu CFR, că mai avem un meci cu Astra şi putem lua campionatul. Că trebuie să se joace pe teren, nu? Să se găsească o soluţie! Dar eu îmi doresc victoria cu CFR şi sunt convins că o vom şi obţine”, spune Nicolae Negrilă.

„Negoro” rememorează debutul la Ştiinţa, în meciul de titlu din 1974: „La Ploieşti au avut încredere în mine băieţii, m-au încurajat colegii din apărare, cu răposatul Deselnicu, cu Sandu Boc şi am jucat bine, am luat notă maximă, după cum se nota atunci în ziar. Eram un copil practic. M-am descurcat bine, mai ales că am avut un adversar puternic. Am avut emoţii, îţi dai seama, că era primul meu meci, jucam lângă nişte jucători mari, şi în primul rând era meciul pentru titlu. Primul nostru titlu de campioni. Şi atunci, ca şi acum, au fost probleme, fiindcă în partea cealaltă Dinamo bătea cu 7-0 pe Argeş. Dar a ieşit perfect”.

A trecut foarte mult timp de la ultimul titlu

Ca mulţi alţii, Negrilă se aştepta ca după Revoluţie să fie o hegemonie a Craiovei în fotbalul autohton, nu să treacă aproape 3 decenii până la şansa unui nou titlu.

„Nu mă aşteptam să treacă atâta timp, 29 de ani, până să mai luăm un campionat, dar e binevenit şi acum, ar fi o mare bucurie şi pentru suporteri şi pentru noi, cei care am făcut istorie aici. În 1991 am fost secundul lui Sorin, am luat şi Cupa şi campionatul, înainte am fost jucător. Acum sunt scouter la club, să dea Dumnezeu să iau parte la un alt titlu acum, al cincelea. Deşi văd că sunt piedici. Becali a început cu juniorii, Vlad, portarul ăla, care a plecat de la noi, ce-a făcut… Oricum, după părerea mea Dinamo a avut dreptate, ei trebuiau să joace finala Cupei. Ai delegat care ţine cont la cartonaşe, dacă greşeşti, plăteşti. Şi asta cu finala Cupei, altă piedică, tot împotriva noastră a fost. Păi de când ştiu eu finala Cupei se joacă la sfârşitul campionatului, acum o pui înainte?! Asta e, am avut numai piedici, dar eu cred că şi aşa putem să luăm campionatul şi aşa”, mai spune Nicolae Negrilă.

Regretă că nu va fi pe stadion, dar speră să celebreze succesul alături de echipă şi de fani: „Normal că-mi pare rău că nu sunt pe stadion. Asta este, dacă astea sunt regulile, aş vrea, dar ce să fac? Dar aş fi mulţumit să vin să sărbătorim, la meci suntem cu sufletul alături de ei. Mizez pe toată echipa, avem mijloc bun, avem atac bun, trebuie să ne concentrăm să nu mai ratăm aşa de mult, iar în apărare trebuie să fim atenţi, fiindcă CFR-ul are jucători cu mare experienţă şi te taxează”.

4 titluri are Universitatea Craiova în palmares, în 1974, 1980, 1981, 1991, la toate participând Negrilă

14 ani a jucat Negrilă la Universitatea Craiova, din 1974 până în 1988

28 de selecţii în naţionala României şi un gol marcat are Negrilă

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Panică la Poarta Albă, unde elicea unei eoliene risca să fie desprinsă de vântul puternic în curtea unui azil. Zeci de bătrâni au fost evacuaţi
Panică la Poarta Albă, unde elicea unei eoliene risca să fie desprinsă de vântul puternic în curtea unui azil. Zeci…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×