Nicolae Stanciu, contre cu Meme Stoica de Ziua Națională! „Nu sunt de acord cu dumneavoastră. Mândru că sunt român!”. Răspunsul acid al oficialului FCSB

Meme Stoica, directorul sportiv al FCSB, a postat un mesaj dur pe rețelele sociale, unul care nu a rămas fără ecouri. Nicolae Stanciu, fost jucător al roș-albaștrilor, l-a contrazis pe oficialul vicecampioanei, dar Stoica a replicat.

”Nu sunt de acord cu dumneavoastră. Indiferent ce se întâmplă cu țara noastră, sau deciziile proaste pe care oamenii care ne conduc le iau sau noi, cei din echipa națională, care nu ne-am ridicat la nivelul pe care românii și-l doresc.. Mândru că sunt român. La mulți ani, România!”, a comentat Nicolae Stanciu pe pagina de facebook a lui Meme Stoica.

Răspunsul acestuia nu s-a lăsat așteptat: „O să fiu și eu, când o să conduc doar pe autostradă când vin să te văd jucând.. sau măcar să o facă frățiorul tău, când o să-și ia carnet”.

Toată disputa a pornit după mesajul dur al lui Meme Stoica, postat în dimineața zilei de 1 decembrie: „Nu sunt mândru că sunt român! M-am consolat cu ideea că trăiesc aici”.

Publicat: 01 12. 2019, 13:23