Nicolo Napoli, antrenorul echipei CSM Politehnica Iași, a declarat la finalul partidei câștigate pe teren propriu, scor 3-2, cu Pandurii Târgu Jiu, că este mulțumit de jocul prestat de elevii săi în repriza secundă și speră într-un rezultat favorabil și în meciul cu Astra Giurgiu.
Pandurii Târgu Jiu au deschis scorul repede prin Valentin Alexandru, însă formația antrenată de Nicolo Napoli a reușit să întoarcă rezultatul, prin reușitele lui Ciucur și Boiciuc. Aflat la primul meci ca titular, tânărul atacant al gazdelor a fost felicitat la finalul partidei de Napoli.
„Un meci foarte greu pe care mă bucur că l-am câștigat. Noi aveam după mai multe partide în care nu am reușit să câștigăm și am început jocul de la 0-1. Mă bucur că băieții au arătat o atitudine bună, au dat dovadă de multă ambiție și am luat trei puncte extrem de importante pentru noi. Am făcut o repriză secundă foarte bună și cred că victoria noastră este meritată. Boiciuc a fost pentru prima dată titular, a reușit să marcheze. Sunt mulțumit de el pentru că este un copil bun, care crește de la meci la meci și care are nevoie de foarte multă încredere. Sato a făcut un joc foarte bun și dacă va continua așa, cu siguranță va fi titular și în celelalte partide. Caparco a intrat după multe jocuri în care a fost rezervă și mă bucur că a făcut un meci foarte bun. Sper că această victorie să-i deblocheze psihic pe jucători și să mergem să obținem puncte și la Astra”, a declarat Nicolo Napoli la conferința de presă.
Pandurii au egalat prin același Valentin Alexandru, însă Piccioni a adus victoria formației sale, prima după șapte partide. Antrenorul echipei moldave a prins curaj după acest succes și crede în obținerea unei noi victorii în meciul cu Astra Giurgiu, de etapa viitoare. Echipa lui Marius Șumudică este pe locul 12 în clasament, cu 5 puncte și un meci în minus, deplasarea de la Târgu Mureș, cu ASA.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER