Nicolo Napoli, după CSMS Iași – Gaz Metan: „Am câștigat un meci de șase puncte”

Tehnicianul echipei CSMS Iași, Nicolo Napoli, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-0, că se bucură că elevii săi au câștigat o partidă „de șase puncte”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Sunt fericit că am reușit să legăm două victorii consecutive. Este un succes meritat al băieților. După ce am înscris am mai avut două-trei ocazii de a marca, dar nu am reușit să închidem meciul. Am întâlnit o echipă bună, bine pregătită fizic, dar mă bucur că am câștigat un meci de șase puncte”, a spus Napoli.

Nicolo Napoli a precizat că returul este abia la început și că lupta pentru salvarea de la retrogradare se va da între 10-11 echipe. „Mă bucur că Grahovac a făcut un meci bun astăzi. Am făcut o alegere bună, pentru că atât el cât și Caparco sunt de valori egale. Golubovici a reușit să înscrie astăzi și cred că este atacantul care ne-a lipsit în turul de campionat. Am demonstrat că am făcut o pregătire fizică bună în iarnă și echipa joacă mult mai bine acum. Mergem la Petrolul să facem un rezultat bun și euvreau să câștigăm, chiar dacă întâlnim echipa de pe locul 2”, a adăugat tehnicianul.

Președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, a declarat că la echipă se vede pregătirea bună din iarnă. „În situația în care suntem noi emoțiile sunt foarte mari. Mă bucur că am văzut astăzi mii de ieșeni plecând fericiți de la stadion. Am câștigat până acum două finale, dar greul de-abia acum urmează. Se vede acum pregătirea bună făcută în iarnă și sper că am reușit să remediem greșelile făcute în tur. Cred că avem o echipă destul de bună, care va fi greu de bătut în acest retur. Am riscat când l-am adus pe Golubovici și am câștigat. Este un băiat de caracter, care trage echipa după el și care sunt convins că ne va ajuta foarte mult în acest retur. Grahovac a făcut o nouă partidă foarte bună și nu este o surpriză pentru mine atâta timp cât el a jucat și la campioana României (Oțelul)”, a menționat Prunea.

Formația CSMS Iași a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Gaz Metan Mediaș, într-un meci din etapa a XIX-a a Ligii I. Golul a fost marcat de Golubovici, în minutul 35.

MEDIAFAX

Publicat: 28 02. 2015, 21:52
Actualizat: 28 02. 2015, 21:53