Nicolo Napoli, înaintea meciului cu Viitorul: „Suntem obligați să luăm punct sau puncte”

Antrenorul echipei CSMS Iași, Nicolo Napoli, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că își dorește punct sau puncte în partida cu FC Viitorul, pentru a putea continua să spere la accederea în play-off, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Sunt mulțumit de campania de transferuri și de pregătirea din această iarnă. Am completat lotul cu jucătorii pe care mi-i doream. Mai sunt trei meciuri foarte grele. Primul este la Constanța, dar băieții sunt conștienți că suntem obligați să luăm punct sau puncte pentru a continua să sperăm la play-off. Noi depindem și de rezultatele celor de la Târgu Mureș. Chiar dacă nu vom intra în play-off, tot avem nevoie de cât mai multe puncte”, a spus Nicolo Napoli.

Tehnicianul formației ieșene a mai precizat că știe foarte bine adversarul, că se așteaptă la un meci dificil, dar că este optimist: „Cunoaștem foarte bine adversarul. Este bine organizat, joacă ofensiv. S-au întărit și ei în această iarnă, făcând trei-patru achiziții bune.Va fi foarte greu, dar și anul trecut am început cu Viitorul și am bătut cu 3-0 acolo. Dar fiecare meci are istoria lui. Noi credem în șansa noastră.”

Pentru partida cu FC Viitorul, Nicolo Napoli nu va putea conta pe Milan Mitic și Cosmin Frăsinescu, care sunt accidentați. Meciul FC Viitorul – CSMS Iași va avea loc sâmbătă, 13 februarie, de la ora 17.00.

După 23 de etape din Liga 1, CSMS Iași ocupă locul 7, cu 32 de puncte, iar FC Viitorul Constanța se află pe locul 2, cu 43 de puncte.

 

Publicat: 11 02. 2016, 22:11
Actualizat: 11 02. 2016, 22:12