Nicolo Napoli și-a luat rămas bun de la jucători: „Le mulțumesc pentru acești doi ani în care am obținut rezultate foarte bune. Îi urez succes lui Neagoe!”
Demis cu scandal de la CSM Poli, antrenorul Nicolo Napoli s-a împăcat în cele din urmă cu ideea despărțirii de echipa din Copou. Tehnicianul a anunțat că nu vrea să-l încurce pe succesorul său Eugen Neagoe, ba chiar i-a urat succes în tentativa sa de a duce echipa ieșeană în play-off. Napoli și-a luat rămas bun de la jucători și le-a mulțumit pentru modul cum au colaborat.
„Îi urez succes lui Eugen Neagoe, sper să facă o treabă bună la Iași. Eu am petrecut doi ani frumoși în Copou, cu rezultate foarte bune și le mulțumesc băieților. Îi felicit pe jucători pentru ce au făcut în această perioadă. Le doresc să lucreze bine în continuare și să ajungă mai sus, să obțină rezultate mai bune. Sper ca echipa să ajungă în play-off”, a declarat Nicolo Napoli.
Va reclama clubul la FIFA
Deși a fost înlăturat de la echipă încă de vineri, Napoli nu a părăsit încă Iașiul. Aceasta spune că va pleca acasă, în Italia, doar după ce va primi acordul avocatului său. Tehnicianul italian regretă că s-a despărțit cu scandal de echipa pe care a dus-o în premieră în cupele europene și i-a anunțat pe oficiali că va reclama clubul la FIFA.
„Ne vedem la judecată. Am la dispoziție un an să fac memoriu la FIFA. Ne vom judeca și cu siguranță voi câștiga. Încă nu m-am decis, dar este posibil să solicit și daune morale. Îmi pare rău că am plecat astfel de la Iași”, a mai spus Napoli.