Niculae: „Când pierzi, nu e liniște”
După înfrângerea cu Unirea, Marius Niculae (foto) a început să facă o serie de calcule pentru a vedea cum Dinamo poate redeveni lider. Concluzia? E nevoie de 6 puncte până la sfârșitul turului și un eșec al ialomițenilor.
Cât de important va fi meciul de la Brașov în lupta pentru primul loc?
Vrem să obținem toate cele șase puncte din cele două partide rămase până la finalul anului și, sperăm că prin jocul rezultatelor, vom termina pe primul loc. Numai așa putem avea parte de o vacanță liniștită.
De ce crezi că numărul suporterilor care vin la meciurile lui Dinamo acasă e în scădere?
Poate pentru că nu avem un stil de joc spectaculos. Dar, în fotbalul modern tot ce contează e să câștigi, nu cum joci.
Șefii au anunțat că, dacă nu învingeți azi și etapa viitoare, cu FC Argeș, Sărbătorile de Iarnă vor fi sărace pentru voi…
Noi, jucătorii, am țintit mereu să fim pe primul loc, nu pentru că suntem amenințați, ci pentru că, atunci când ești la Dinamo, ăsta e singurul tău gând! Acționarii, atât timp cât ei ne plătesc, pot declara orice despre noi. Important e să ne facem treaba cât mai bine pe teren, să avem rezultate bune și atunci nu vor mai zice nimic.
Faptul că ați pierdut poziția de lider a creat tensiuni în vestiar?
Da, era și normal. Atunci când pierzi un meci pe teren propriu, dar și primul loc în clasament, nu are cum să fie liniște în vestiar. Dar nu intrăm în panică. Sper să câștigăm la Brașov și apoi cu FC Argeș acasă și, sunt convins că atunci lucrurile vor intra pe făgașul normal.