Prezența lui Marius Niculae pe teren la meciul cu Steaua, de azi, rămâne incertă în ciuda ambiției nemărginite a dinamovistului.
Ieri, la jocul-școală pe care Cornel Țălnar l-a avut programat la Săftica, „Săgeată” a resimțit dureri. „Se vede clar că nu este refăcut, s-a resimțit”, au fost de părere tehnicianii și colegii lui. Acest lucru i-a pus pe gânduri pe antrenorii din „Ștefan cel Mare”, iar aceștia nu știau aseară dacă să-l folosească pe căpitan în derby-ul de azi. Însă dilema oamenilor de pe bancă este și mai mare, mai ales că fotbalistul nu concepe să nu fie pe teren.
„Lăsați-mă să joc cu Steaua! Aștept meciul ăsta tot sezonul, îi urăsc de moarte, nu există să nu intru!”, a fost mesajul atacantului, auzit de colegi la Săftica. La fel gândește și Cristi Borcea, care își vrea finul pe teren pentru a marca împotriva Stelei. În cazul în care nu îl poate folosi pe „Săgeată”, Țălnar va fi nevoit să schimbe sistemul. Astfel, Alexe va rămâne vârf alături de Andrei Cristea, iar Dinamo va începe derby-ul cu doi închizători, Kone și N’Doye, și cu Boștină în partea stângă.
Goian ieșit din formă, Pulhac nu vede bine
Problemele nu se opresc aici pentru „câini”, asta deoarece Cristi Pulhac și Lucian Goian au probleme. Primul – de ordin medical -, după ce a fost lovit la arcadă în meciul cu CFR și acum nu vede foarte bine, al doilea de atitudine. „Goian nu este în formă, parcă este aiurit!”, povestesc dinamoviștii. Variante pentru stoper sunt, în ordine: mutarea lui Scarlatache în centru, Zie Diabate sau Daminuță.
„Îl știu pe Marius, el joacă orice ar fi. Și în tur a evoluat, deși avea ruptură”, Cristi Borcea, președinte Dinamo
Cornel Țălnar va anunța de-abia în această dimineață primul „11” pentru derby-ul cu Steaua
A venit Bonetti: „Câștigă Dinamo”
Dario Bonetti a venit ieri în România, pentru a vedea derby-ul Dinamo – Steaua. „Va câștiga Dinamo”, a anunțat tehnicianul italian, care apoi a explicat motivele pentru care crede acest lucru. „Am încredere în jucători, îi cunosc, știu de ce sunt în stare”, a continuat antrenorul care a stat pe banca „câinilor” la victoria obținută în meciul tur, chiar în Ghencea (1-0 prin golul lui Gabi Tamaș).
Bozzini, lăsat fără mașină și telefon
Considerat de Cristi Borcea vinovat pentru greșelile lui Dolha, Claudio Bozzini a fost trecut pe linie moartă. Mai mult, antrenorul de portari a rămas și fără mașina de club, iar telefonul i-a fost oprit. Totuși, Nicolae Badea nu este de acord cu decizia lui Borcea, președintele CA nedorind îndepărtarea fostului colaborator al lui Bonetti.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER