Niculae și Constantin au plecat în Cecenia pentru a negocia cu Terek
Atacantul dinamovist Marius Niculae și fundașul rapidist Marius Constantin au plecat astăzi în Cecenia, unde urmează să poarte negocieri cu reprezentanții clubului Terek Groznîi, pentru perfectarea transferurilor la gruparea care activează în prima ligă din Rusia.
Cei doi fotbaliști au plecat cu un avion privat, de pe Aeroportul Aurel Vlaicu, fiind însoțiți de fostul impresar Ioan Becali.
Într-o intervenție televizată, Ioan Becali a spus că transferurile celor doi fotbaliști la Terek Groznîi sunt ca și rezolvate, urmând a fi negociate salariile fotbaliștilor: "Ne-am pus de acord cu Terek Groznîi pentru Marius Niculae și Marius Constantin. Mergem luni să ne punem de acord în ceea ce privește salariile lor. Încă nu am semnat, dar transferurile sunt ca și realizate", a declarat Becali, duminică, la gsptv.
Ioan Becali a mai spus că Dinamo a ajuns la un acord cu gruparea franceză AJ Auxerre în ceea ce privește împrumutul fundașului Gabriel Tamaș la Dinamo, pentru un sezon. Fundașul a ajuns duminică în cantonamentul echipei Dinamo din Franța, de la Aix-les-Bains.
La Terek Groznîi mai activează foștii jucători dinamoviști Florentin Petre și Andrei Mărgăritescu și fostul atacant rapidist Daniel Pancu.
Â