Dinamo a reușit o singură victorie în cantonamentul din Austria, în fața unei formații de amatori, iar căpitanul Marius Niculae spune că înfrângerile cu Austria Viena, U Cluj și Lokomotiv Moscova au zdruncinat moralul „roș-albilor”.
„Săgeată” e încrezător însă că echipa își va atinge vârful de formă odată cu partidele din Europa League și startul campionatului. , „Perioada aceasta de pregătire ne va ajuta mult în campionat. Nu ne mulțumește evoluția din meciul de azi. Am luat încă o dată gol absolut gratuit, iar asta ne dă dureri de cap. Trebuie să ne revenim până la începutul campionatului, să începem cu dreptul și în Europa League și să ajungem cât mai repede la forma maximă.
E neplăcut și suntem demoralizați, dar acum atât putem„, a spus Niculae.
Fundașul argentinian Juan Pablo Garat s-a accidentat chiar la primul meci, dar e nerăbdător să joace din nou în tricoul roș-alb. Garat e circumspect în privința șanselor sale de a fi pe teren la partida de debut a „câinilor” în Europa League.
„Am avut ghinion. Nu știu cât voi sta departe de teren. Acum mă simt mai bine și sper ca în scurt timp să încep să alerg. Cred că în 15 zile va fi cam devreme să debutez în Europa League. Dar cine știe, Doame Ajută„, a spus Garat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER