Niculescu a redevenit Clau-gol

Claudiu Niculescu (35 de ani) a venit cu Universitatea Cluj la București pentru a o încurca pe Dinamo, echipa sa de suflet, în lupta pentru titlu. Și a reușit acest lucru prin egalul (2-2), pe care l-a scos formația antrenată de el. La 12 ore distanță, „Lunetistul” s-a întors în iarbă, chiar dacă aceasta a fost sintetică.

„Șepcile Roșii” s-au înfruntat ieri cu câțiva puștani de gimanziu, de la școala 181, iar unul mai tupeist a strecurat mingea printre picioarele lui Boșneag. Scorul a căpătat proporții, așa că de pe margine s-a dezechipat antrenorul clujenilor. Niculescu a intrat, a jucat trei minute, a dat gol, iar apoi s-a retras pe margine, cedându-i locul unui maseur. „Rostogolește-te puțin, să nivelezi terenul”, s-a amuzat imediat „Clau-Gol” pe seama kilogramelor în plus ale înlocuitorului. Titularii din meciul cu Dinamo nu au intrat, ei preferând o scurtă repriză de baschet la panoul din curte.
În schimb, pe puști i-a „înfruntat” puștiul ardelenilor, Vlăduț Morar, cel care a marcat primul gol împotriva „câinilor”.

„Ar trebui să-și ceară scuze!”

Florian Walter s-a declarat indignat de faptul că Paszkany și Copos au afirmat că Dinamo – „U” va fi blat. „Nu știu cine a spus că ne vom da la o parte, dar ar trebui să-și ceară scuze. Trebuiau să-și pună proprietățile la pariuri, așa cum au îndemnat. Am arătat că avem onoare și asta e esențial. Din momentul în care am venit în Liga I, tot blaturi pentru Dinamo am făcut, dar culmea că nu ne-au bătut niciodată. Niște prostii”, a spus Walter, care crede că acesta este și motivul pentru care fanii nu mai vin la stadion. „Acuzele din presă duc la o imagine negativă. Oamenii spun: «de ce să-mi pierd timpul la meci, când e blat?»” În plus, fostul acționar al „câinilor” este de părere că arena din Ștefan cel Mare este depășită: „Stadionul de la Dinamo nu mai are forță de fotbal”.


 

Publicat: 04 05. 2012, 08:34
Actualizat: 04 05. 2012, 08:35