Niculescu, dezamăgit de jucătorii săi: „Greșelile individuale au făcut diferența”. Mesajul „Lunetistului” pentru Florin Bratu

Claudiu Niculescu s-a declarat extrem de dezamăgit de evoluția echipei la finalul meciului cu Chiajna, partida fiind decisă de greșelile personale făcute de elevii „Lunetistului”. Tehnicianul ilfovenilor spune că nu regretă faptul că nu a preluat Dinamo în trecut și îi urează multă baftă fostului său coleg, Florin Bratu, pe banca „câinilor”.

„A fost un meci spectaculos pentru telespectatori, iar din nou greșelile individuale au făcut diferența. În prima repriză, până la primirea golului, am controlat jocul. N-am reușit să marcăm și a venit acel corner. S-a întâmplat totul foarte repede după eliminarea lui Horj, n-am apucat să schimb nimic. E bine că am scăpat cu toții sănătoși, urmează 14 finale. Trebuie să câștigăm meciul din prima etapă. Emoții ar trebui să aibă toate echipele din palyout, fiecare punct contează. Mă bucur pentru Florin, îi urez multă baftă. Nu regret nimic (n.r întrebat de oferta pe care a avut-o în trecut de la Dinamo)”, a spus Niculescu, la finalul partidei de la Chiajna, la microfonul Digi Sport.

FC Voluntari a cedat cu 3-2 la Chiajna și a ajuns la trei înfrângeri în 2018. Deținătoarea Supercupei s-a impus la Timișoara, scor 3-2, dar a mai pierdut cu CSM Poli Iași (4-0) și CS U Craiova (1-0).

Clasament playout 2017-2018, după înjumătățirea punctelor

1. FC Botoșani 20 pct.*
2. Dinamo 20 pct.*
3. Concordia Chiajna 14 pct.
4. FC Voluntari 14 pct.
5. ACS Poli Timișoara 14 pct.*
6. Sepsi OSK 10 pct.*
7. Gaz Metan Mediaș 8 pct.
8. Juventus București 6 pct.*

* Au beneficiat de rotunjirea punctelor

Meciurile din prima etapă a playout-ului:

FC Botoșani – Juventus
Dinamo – Gaz Metan Mediaș
Concordia Chiajna – Sepsi OSK
FC Voluntari – ACS Poli Timișoara

 

Publicat: 27 02. 2018, 19:56
Actualizat: 27 02. 2018, 19:57