Cristi Borcea, Vasile Turcu, Gigi Nețoiu și Claudiu Niculescu au negociat ieri peste șapte ore cu șefii echipei din Nicossia. Faxurile au curs pe adresele celor două cluburi, iar până seara, în jurul orei 19:00, Claudiu era încă sub contract cu formația din Insula Afroditei.
Pe parcursul tratativelor s-a ajuns totuși la un consens. Suma de transfer a fost stabilită la 120.000 de euro, adică jumătate față de cât le plătiseră ciprioții nemților de Duisburg. Odată stabilit prețul, cei de la Omonia au așteptat ca banii să fie livrați în cont, pentru ca apoi să trimită către alb-roșii certificatul de transfer internațional al lui Claudiu Niculescu. Dinamoviștii și-au respectat partea din înțelegere, au achitat într-o singură tranșă suma cerută, iar conducătorii Omoniei au termen ca în 24 de ore cartea verde să ajungă în „Ștefan cel Mare”.
S-a implicat și Nețoiu
În tranzacție s-a implicat și Gigi Nețoiu, care a fost dispus să contribuie financiar pentru repatrierea lui Niculescu. Cum în această dimineață este așteptat actul oficial pentru transferul lui „Clau-gol”, în cursul după-amiezii atacantul de 32 de ani va fi prezentat oficial. Practic, pentru a se reîntregi cuplul N&D, mai trebuie doar o semnătură.
"Este doar o problemă de timp până vin la Dinamo. Nu am mai negociat până acum atât de mult, cred că dimineață voi lua micul dejun la club pentru a aștepta răspunsul" – Claudiu Niculescu, atacant
150 de mii de euro va fi salariul lui Niculescu la Dinamo, jumătate față de cât câștiga la Omonia
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER