Nicușor Bancu a revenit pe teren după 5 luni, în amicalul Craiovei cu Reșița

CS Universitatea Craiova a învins Metalul Reșița cu 4-0 într-un meci amical disputat pe arena „Municipal” din Drobeta Turnu Severin.

Mijlocașul Nicușor Bancu a revenit pe teren după fractura de tibie și peroneu suferită în urmă cu 5 luni, la meciul de Cupă cu Viitorul. Bancu a fost introdus pe teren pe final de meci, în locul lui Mateiu.

De asemenea, atacantul Costin Curelea a revenit în echipa lui Cârțu și Săndoi, fiind  reprimit în lot după ce în iarnă fusese exclus împreună cu Viorel Ferfelea, deoarece n-au acceptat micșorarea salariilor.

Alex Băluță a deschis scorul în minutul 35 cu un șut în careu, iar Herghelegiu l-a majorat 7 minute mai târziu, după o fază lucrată de Bawab. În partea a doua, Herghelegiu a punctat din nou, în minutul 52, iar în minutul 65, Adrian Cârstea și-a făcut cadou un gol, cu o zi înainte de meci împlinind 20 de ani.  

Emil Săndoi și Sorin Cârțu au utilizat echipa: Straton (82 Popescu) – Achim (46 Avrămia), Dumitraș, Kay, Briceag – Băluță (63 Curelea), Mateiu (82 Bancu), Brandan (46 Madson), Târnăcop (24 Sin) – Herghelegiu, Bawab (46 Cârstea).

De partea cealaltă, Daniel Oprița a folosit jucătorii: Ciucă – Crețu, Dandea (46 I.Popescu), Hlinca, O. Vasile (27 Robert) – A. Ionescu (46 Feher), Enescu (46 Bărbulescu) – Szijj (74 Coviț), C. Ionescu (74 Vlaicu), Manole – Buhăescu.

Publicat: 28 03. 2015, 16:05
Actualizat: 28 03. 2015, 16:06