Nicușor Bancu vrea să cucerească tot cu Universitatea Craiova, după drama din Armenia: „Victoria cu CFR Cluj e obligatorie”
Căpitanul Universiăţii Craiova, Nicuşor Bancu (28 de ani), a prefaţat derby-ul cu CFR Cluj, din ultima etapă a sezonului regular, programat duminică, de la ora 21.30, pe arena „Ion Oblemenco”.
„Este o partidă foarte grea, ţinând cont că jucăm cu campioana României, care are jucători foarte buni, vine şi după un rezultat pozitiv şi vrea să să obţină puncte şi la Craiova, dar noi sperăm să jucăm cel puţin la fel de bine ca şi cu FCSB şi să câştigăm. Am avut o exprimare bună în runda trecută şi ne dă încredere acest lucru, avem un moral bun şi determinare. Victoria e obligatorie pentru noi, nu contează că ei au unele absenţe, au în lot jucători cel puţin la fel de buni precum cei care lipsesc, important este ce facem noi. CFR rămâne o echipă puternică, are jucători valoroşi, care pot face diferenţa şi nu trebuie să lăsăm cumva garda jos. Suntem încrezători că putem câştiga totuşi campionatul”, a spus Bancu.
Nicușor Bancu vrea să o ducă pe primul loc, la final, pe Universitatea Craiova: „Victoria cu CFR e obligatorie pentru noi”
După ce a ratat finala campionatului trecut, din cauză că nu şi-a putut ispăşi suspendarea în jocul cu Astra, care nu s-a mai jucat, Bancu spune că a regretat şi faptul că nu a jucat, dar mai ales că s-a pierdut titlul, însă acel joc deja nu mai este în mintea sa: „Mi-a părut rău că nu am putut juca astă-vară în acel meci cu CFR, a fost o finală pentru titlu, îmi pare şi mai rău că am pierdut, dar am lăsat în spate ce a fost, nu ne mai gândim la asta şi privim la meciul de acum”
Ajuns la 19 selecţii pentru naţionala României ca fundaş stânga, Nicuşor Bancu spune că nu mai e cazul să pună cineva la îndoială că acela este postul său de bază, iar concurenţa cu Vătăjelu este benefică, dar nu şi-ar schimba postul şi preferă să-l vadă în banda opusă pe colegul său, pentru ca ambii să poată evolua titulari.
„Posibil să fiu în cea mai bună formă, sunt într-o creştere, dar cred că am mai avut perioade foarte bune şi cu Devis Mangia şi cu Bergodi. Uşor-uşor, cred că nu ar trebui să se pună sub semnul întrebării postul meu ca fundaş stânga sau aportul meu defensiv, aşa cum se vorbea, sper ca de la meci la meci să fiu tot mai bun. Cât despre concurenţa cu Vătăjelu, chiar făceam o glumă cu Mister la antrenament şi spuneam că a jucat foarte bine pe postul de fundaş stânga, dar cel mai bun randament îl dă ca fundaş dreapta, ca să putem juca amândoi. Este un jucător valoros, avea nevoie de meciuri pentru a-şi intra în formă şi chiar dacă nu joacă pe postul său şi joacă în dreapta, este un jucător de bază pentru noi”, a declarat Bancu.
Nu s-a putut bucura de assist-urile pentru Cicâldău, cu Armenia
Nicuşor Bancu a oferit assist-urile pentru cele două goluri ale lui Cicâldău în meciul cu Armenia, dar spune că nu s-a putut bucura, ba chiar a fost cea mai mare dezamăgire pentru el pierderea acelui joc.
„Nu am putut să mă bucur pentru reuşitele mele, a fost cea mai mare dezamăgire, mai ales că am avut meciul în mână, dar din păcate în fotbal nu câştigi până la ultimul fluier. Nu avem ce să mai facem, jocul a fost pierdut şi sperăm să nu mai facem aceleaşi greşeli în partidele următoare” a spus Bancu.