Căpitanul Nicușor Bancu nu îl vrea pe Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova: „Eu sper ca Mister să rămână!”

Nicusor Silviu Bancu si Albert Tivadar Stahl in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si Universitatea Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, luni 18 ianuaie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Nicușor Bancu, fundașul în vârstă de 28 de ani al Universității Craiova, a avut reproșuri pentru adversari după egalul cu Astra Giurgiu și a vorbit despre posibila schimbare de antrenor din Bănie.

Astra Giurgiu și Universitatea Craiova au remizat, scor 1-1, în etapa cu numărul 17 din Liga 1, pe Stadionul „Marin Anastasovici”.

În ultimele zile, s-a discutat despre sosirea lui Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova, în locul lui Corneliu Papură, la cârma echipei din Bănie.

Nicușor Bancu nu îl vrea pe Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova

Căpitanul Nicușor Bancu speră totuși ca patronul Mihai Rotaru să îl păstreze pe Corneliu Papură în funcția de antrenor principal al Craiovei.

„Meciul trecut a fost unul slab al nostru. În această seară ne-am îmbunătățit puțin jocul, dar în repriza a doua au fost prea multe momente de pauză și s-a simțit. Nu știu ce o să facem, sperăm să ne revenim. Probabil s-a fluierat prea des în repriza a doua, au tras de timp, au stat pe jos, portarul a stat și 14 secunde cu mingea în mână, dar el știe mai bine, că este arbitru.

Trebuie să lucrăm mai mult, să facem cumva să ieșim din această pasă. Și terenurile sun foarte proaste, mai ales că e foarte frig afară, dar suntem profesioniști și trebuie să ne adaptăm. Ne-am gândit la victorie, dar nu întotdeauna ne iese socoteala de acasă.

Este decizia domnului Rotaru, eu sper ca Mister să rămână. Acum nu ne-au ieșit bine meciurile, dar am avut rezultate bune cu Mister, eu mă înțeleg foarte bine cu el”, a spus Nicușor Bancu, la flash-interviurile de după meci.

Întrebat despre o posibilă înlocuire a sa cu Laurențiu Reghecampf, Corneliu Papură a răspuns scurt și fără să stea pe gânduri: „Eu îmi văd de treaba mea și încerc să fac cât mai bine ceea ce fac”.

În urma remizei cu Astra, Universitatea Craiova rămâne la trei puncte în spatele primelor două clasate, FCSB respectiv CFR Cluj. Roș-albaștrii au însă cu un meci mai puțin. Este a reia remiză la rând pentru Universitatea Craiova și al patrulea meci consecutiv fără succes în Liga 1.

Publicat: 18 01. 2021, 22:37