*Ștefan Nikolic a fost operat în această dimineață și va lipsi de pe teren cel puțin două luni; cel mai probabil, atacantul nu va mai evolua în acest sezon pentru gruparea roș-albastră.
Vârful muntenegrean a fost marele ghinionist dinaintea partidei cu Chelsea. Acesta s-a accidentat la antrenamentul de miercuri și, după o serie de investigații, medicii au dat un verdict dur: ciupitură de menisc.
Astfel, „Niko” a fost supus la o intervenție chirurgicală la nivelul meniscului extern al genunchiului stâng, informația fiind confirmată de site-ul oficial al Stelei. Potrivit sursei citate, intervenția s-a încheiat cu succes și a fost efectuată de către medicul Ion Codorean, la Spitalul Regina Maria.
”Îl așteptăm pe Stefan să revină pe teren în ultimele partide de campionat, pentru a pune umărul la obiectivul principal al echipei noastre, câstigarea titlului cu numărul 24!”, notează, într-o notă optimistă, FC Steaua pe site-ul oficial. Totuși, chiar dacă recuperarea va decurge bine, este greu de crezut că Reghecampf îl va forța pe muntenegrean, mai ales că, aproape sigur, roș-albaștrii vor cuceri titlul cu destule etape înainte de finalul oficial al Ligii 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER