„Nilă” își pune lumea în cap cu declarația asta!** Atacantul e la un pas de a reuși o „performanță” rară: să își strice dintr-un foc relația cu Becali și cu fanii Craiovei

Acuzat de patronul Gigi Becali că ar fi ars-o cu țigara pe iubita sa, Daniela Crudu, în timpul unei scene de gelozie, Mihai Costea a avut joi prima replică publică la adresa patronului său. Chiar și așa, atacantul mărturisește că nu regretă că a ales să joace la Steaua, dar nu uită să trimită o nouă săgeată către Becali, al cărui nume nu-l pronunță, dar pe care îl consideră responsabil de disconfortul pe care îl resimte la gruparea din Ghencea.

Printr-o simplă declarație acordată cotidianului Libertatea, „Nilă” și-l poate pune în cap nu doar pe Gigi Becali, ci și pe toți fanii Universității Craiova, echipă căreia îi jura credință până în urmă cu ceva mai bine de un an:

„Steaua este echipa pe care o iubesc de mic copil. Regret însă că am ajuns la mâna cuiva de aici. Și de aici puteți să înțelegeți ce vreți”.

Publicat: 13 07. 2012, 11:28
Actualizat: 13 07. 2012, 12:00