„Nimeni nu vorbește cu mine despre așa ceva”. Ce a înțeles Fortes din meciul cu FCSB, ce spune despre transfer și un mesaj: „Nu mi-e frică de nimeni!”
Aflat în mjlocul unei adevărate telenovele, Carlos Fortes a lămurit subiectul FCSB, după înfrângerea formației sale, Gaz Metan, 1-3 cu vicecampioana României. La finalul celor 90 de minute, vârful portughez a vorbit și despre conflictul pe care l-a avut cu Bogdan Planic în prima repriză.
„Am jucat foarte bine în prima repriză. Știam că în repriza a doua vor veni puternic din urmă. Au avut noroc la primul gol, după care s-a terminat meciul. Se mai întâmplă. Se tot spune că merg la Steaua, dar eu sunt aici, sunt fericit, nimeni nu vorbește cu mine despre așa ceva. Avem jucători foarte buni, am controlat jocul în prima repriză, iar după aceea n-am mai fost la fel de concentrați. Cred că putem prinde playoff-ul”, a declarat Planic, la Digi Sport.
În timpul primei părți a jocului, Planic și Fortes au fost la un pas de bătaie, iar portughezul a vorbit sincer despre subiect: „E normal, astfel de lucruri se întâmplă în fotbal. El m-a lovit, eu l-am lovit, dar totul e în regulă. Nu mi-e frică de nimeni”, a transmis lusitanul.