Nistor, marele învins al conflictului de la Dinamo. Caramavrov, despre „eticheta colorată de pe frunte”

Nistor e marele învins al conflictului de la Dinamo. Pe fruntea lui stă, de acum, bine lipită, o etichetă colorată, pe care scrie clar: „Atenție! Jucător periculos!”

Mult mai bine pentru el ar fi fost să-și pună pecetea de câine rău, mai ales că era căpitanul lui Dinamo și probabil că va mai fi o scurtă perioadă.

„Atenție la Nistor!” a fost indicația prietenească dată de Mutu și Contra lui Florin Bratu, când acesta din urmă a preluat banca tehnică a „câinilor”. Actualul selecționer îl dăduse afară pe mijlocaș și multă lume s-a întrebat atunci de ce. Nistor avusese evoluții bune pentru Dinamo, chiar și eu am considerat o greșeală decizia de a-l ceda ușor, dar, probabil, știa Contra ce știa.

La CFR, Nistor a dat de Dan Petrescu, avertizat probabil de comportamentul mijlocașului. A prins câteva meciuri ok, dar a început să dispară din primul 11, ba chiar și din lot. Și iarăși ne întrebam de ce nu joacă acest fotbalist foarte talentat. Am aflat acum, la Dinamo, că Nistor strică vestiarul și că imprimă prin atitudineda lui o stare de nemulțumire în rândul coechipierilor. Iar de aici și rezultatele proaste.

Dan Petrescu a fost al doilea antrenor care l-a alungat în scurt timp pe Nistor, iar asta trebuia să dea de gândit. Florin Bratu i-a acordat însă credit, l-a pus căpitan, dar omul nostru a comis-o din nou. Deși sub contract cu Dinamo, cu banderola bine-mersi pe braț, el și-a negociat salariul, cu prime cu tot, pentru trecerea la rivala FCSB/Steaua! De ce era oare nemulțumit? Nu-și negociase singur contractul cu Dinamo? Nu trebuia să-l respecte până la final?

Poate v-ați întrebat de ce n-a rezistat Nistor în campionatul Franței, la Evian. Răspunsul poate fi găsit în rândurile de mai sus.

 

Publicat: 25 09. 2018, 07:33
Actualizat: 26 09. 2018, 00:22