Mijlocașul Dan Nistor s-a despărțit de Pandurii cu un eșec, 1-3 cu Astra. Fotbalistul care este în proporție de 90 la sută noul jucător al formației franceze Evian s-a declarat mâhnit de rezultatul înregistrat de gorjeni contra giurgiuvenilor și și-a exprimat încă o dată regretul că pleacă de la Târgu Jiu.
„Sunt foarte supărat de rezultat. După prima repriză putea să fie 3 sau 4 la 0 pentru noi. Nu mai vorbim și de eliminarea lui Mățel, care ar fi trebuit să vină după faultul la Nicoară, băiatul este la spital acum. Îmi pare rău că plec de la Târgu Jiu, dar asta este viața. Poate nu mai prindeam acest tren dacă mă accidentam. Îi mulțumesc antrenorului de la Evian pentru vorbele frumoase și sper să fac o figură frumoasă acolo”, a spus Dan Nistor la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER