NO NAME** Dinamo
Vestea, care va comunicată oficial zilele viitoare, i-a înfuriat pe suporteri. Aceștia cer demisia lui lui Nicolae Badea, amenințând că “fotbaliștii vor juca de frică”
Situație dramatică la Dinamo, club care din cauza dificultăților financiare va renunța la obiectivul câștigării campionatului, pentru prima oară în cei 61 de ani de existență.
“Dinamo va rezista financiar. Nu vor fi probleme în acest sens. Dar pentru aceasta vor fi schimbate obiectivele la echipă”, aceasta este intenția acționarilor dinamoviști, redată de anumite surse din interiorul clubului. Intenția șefilor din “Groapă” va fi oficializată în zilele următoare, prin intermediul unor comunicate oficiale ale clubului.
Cauzele acestui dezastru pe plan sportiv sunt multiple. În primul rând pierderea calificării în Champions League și cele zece milioane de euro aferente acestui obiectiv ratat. Apoi retragerea lui Vasile Turcu și Florian Walter din rândul acționarilor, decizii ce au slabit forța financiară a roș-albilor. În acest context declarația lui Cristi Borcea: “Dinamo joacă încă de la înființare doar la primul loc”, va fi înlocuită de o remaniere completă a lotului, jucătorii cu salarii mari urmând să fie înlocuiți cu tineri de perspectivă. Accesul în grupele Europa League și ocuparea unei poziții în clasament ce va permite participarea în ediția viitoare a cupelor europene, acesta va fi obiectivul roș-albilor în acest an. În replică, fanii dinamoviști au cerut demisia președintelui CA al FC Dinamo. “Ca la orice societate comercială, atunci când nu merg lucrurile, acționarii trebuie să răspundă. Pentru situația dezastruoasă de la club, vinovați sunt acționarii, iar dintre ei se evidențiază numele lui Nicolae Badea. El este șeful Consiliului de Administrație, el controlează și acțiunile de la SC Dinamo 1948 SA. La fel ca și la Lehman Brothers, și Merrill Lynch trebuie să răspundă tot șeful CA”, spun fanii.
"Nicolae Badea are un plan mai vechi, acela de a rămâne singur în acționariatul lui Dinamo. Le transmitem conducătorilor că luam în calcul neparticiparea în Europa League. De asemenea, chiar dacă fotbaliștii nu vor avea un obiectiv, ei vor juca de frică. Vor lupta de frică etapă de etapă pentru câștigarea titlului de campioană", – Poziție oficială a Peluzei Cătălin Hîldan
"Este prima oară în istorie când Dinamo renunță la cucerirea de trofee. Eu unul nu pot să concep acest lucru. Mai ales în calitate de fost jucător al acestei echipe, care am fost dominat de ideea de a fi cel mai bun. Nu am reușit să câștigăm mereu trofee, dar mereu ne propuneam acest lucru și de foarte multe ori am reușit", Nelu NUNWEILER, fost jucător la Dinamo.
DE CE AMENINȚĂ‚ FANII CU NEPREZENTAREA ÎN EUROPA LEAGUE?
Dinamo București este considerată recidivistă în Europa, din cauza problemelor cauzate de suporteri la meciurile cu NEC Nijmegen din sezonul trecut. La meciul din prima manșă, disputat în Olanda, fanii celor două echipe s-au luat la bătaie, iar în returul de la București, aproximativ 50 de suporteri dinamoviști au fost evacuați de către jandarmi, după un conflict cu forțele de ordine. Cum ambele incidente au fost notate de către observatorii UEFA, orice eventual scandal cauzat de suporteri va fi judecat cu maximă atenție de către comisarii forurilor europene, clubul putând risca de la disputarea mai multor partide cu porțile închise până la excluderea pentru o perioadă de timp din cupele europene.Â
Â