„Noi am fost pașnici, Jandarmeria de ce a intervenit în forță?!”
Liderii suporterilor FC Timișoara care au fost invitați, vineri, la Prefectura Timiș pentru a da explicații privind protestul organizat joi seară le-au spus autorităților că inițiativa lor nu a fost premeditată, ci spontană, cerând să li se explice dacă intervenția jandarmilor a fost legală.
Unul dintre liderii suporterilor invitați la Prefectura Timiș, Cristi Brâncovanu, a declarat, la întâlnirea cu autoritățile, că suporterii nu au vrut să protesteze violent, dar erau nemulțumiți că Jandarmeria și Poliția au intervenit în forță și cu gaze lacrimogene.
"Noi am vrut să tragem un semnal de alarmă pentru că nu considerăm că e drept ceea ce se întâmplă cu echipa. Protestul nostru nu a fost premeditat, a fost unul spontan, am fost pașnici. Am vrea să știm dacă a fost legală intervenția în forță și faptul că asupra noastră forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene. Erau femei și copii acolo”, a spus Cristi Brâncovan.
Inspectorul șef al Jandarmeriei Timișoara, Mihai Călinescu, a afirmat, la rândul său, că intervenția a fost legală, iar forțele de ordine au intervenit la momentul potrivit.
"Am acționat când trebuia și am acționat așa cum trebuia, conform legii. Am încercat să comunicăm cu suporterii, dar nu s-a putut”, a spus Mihai Călinescu.